Comisia Europeană dorește să simplifice regulile privind acordarea subvențiilor agricole

Uniunea Europeană pregăteşte o serie de planuri vizând simplificarea regulilor care guvernează programul său de subvenţii agricole, arată documentele consultate de Reuters, într-un moment în care Bruxelles-ul se grăbeşte să reducă povara administrativă asupra firmelor locale, relatează Agerpres.
Adrian Teampău - lun, 10 feb. 2025, 17:49
Comisia Europeană dorește să simplifice regulile privind acordarea subvențiilor agricole

Măsura ar putea afecta mari sume de bani de la bugetul comunitar. Politica Agricolă Comună (PAC) reprezintă aproximativ o treime din bugetul comunitar pentru perioada 2021-2027, sau plăţi în valoare de aproximativ 387 miliarde de euro pentru fermieri şi dezvoltare rurală.

Conform unui document de lucru al Comisiei Europene privind calendarul politicilor următoare, consultat de Reuters, executivul comunitar urmează să propună un „pachet de simplificare” a Politicii Agricole Comune în al doilea trimestru al acestui an.

„Măsurile de simplificare vizând Politica Agricolă Comună vor rezolva problemele legate de complexitatea şi povara administrativă excesivă pentru administraţiile naţionale şi fermieri”, se arată într-un alt document de lucru al Comisiei consultat de Reuters.

Aceste documente de lucru ar putea să sufere modificări înainte de a fi publicate, lucru care este programat în cursul zilei de marţi.

Fermierii din întreaga Europă şi-au folosit putere politică anul trecut, când au organizat proteste care s-au întins pe mai multe luni, şi uneori au avut carcater violent, împotriva birocraţiei europene. Ca răspuns la solicitările fermierilor, Comisia Europeană a relaxat condiţiile verzi ataşate anumitor subvenţii agricole.

Următoarele planuri de simplificare fac parte din strategia UE de a eficientiza regulile, în ideea de a face industriile locale mai competitive, şi totodată sunt un răspuns la promisiunea preşedintelui SUA, Donald Trump de a relaxa reglementările. Reducerea reglementărilor pe care trebuie să le respecte companiile a fost una din promisiunile de campanie ale lui Trump, care a relaxat deja prevederile referitoare la forajele pentru petrol şi gaze încă din primele zile după ce s-a instalat la Casa Albă.

Ministrul danez, Jeppe Bruus, responsabil pentru acordul verde tripartit, destinat să aducă sectorul agricol în linie cu obiectivele climatice, a spus că ţara sa sprijină o reformare a PAC care ar simplifica birocraţia, şi ar oferi de asemenea fermierilor un sprijin mai mare pentru programele verzi. „Sunt de acord în totalitate cu agenda dereglementării, pentru că este un monstru care continuă să se alimenteze. În acelaşi timp, trebuie să rămânem concentraţi asupra modalităţilor prin care să răspundem la schimbările climatice”, a spus Jeppe Bruus într-un interviu pentru Reuters.

Comisia Europeană a fost criticată de activiştii de mediu pentru că la protestele de anul trecut ale fermierilor a relaxat rapid o parte din condiţiile verzi ataşate subvenţiilor agricole.

În luna septembrie 2024, Ombudsmanul European a lansat o investigaţie asupra acestor modificări, după ce mai multe ONG-uri s-au plâns că Bruxelles-ul a încălcat legislaţia europeană deoarece nu a derulat un studiu de impact asupra mediului înainte de a promova acele modificări.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor permite efectuarea plăţilor offline începând din februarie 2027, iar din luna mai a aceluiaşi an toate terminalele de plată noi vor trebui......
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate ...
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe ...