Trump explică noile taxe vamale: 25% la oţel şi aluminiu, fără excepţie

Războiul comercial promis de Donald Trump a intrat luni într-o nouă fază odată cu semnarea unui decret care impune taxe vamale de 25% la oţel şi aluminiu, "fără excepţie", notează AFP.
AGERPRES - mar, 11 feb. 2025, 08:08
Trump explică noile taxe vamale: 25% la oţel şi aluminiu, fără excepţie

„Astăzi simplific taxele noastre vamale pentru oţel şi aluminiu, astfel încât toată lumea să înţeleagă ce înseamnă asta. Este de 25%, fără excepţie sau scutire. Şi asta este pentru toate ţările”, le-a declarat jurnaliştilor preşedintele american, la Casa Albă, scrie Agerpres.

Donald Trump a confirmat, însă, că are în vedere o scutire pentru Australia, după declaraţii în acest sens ale premierului Anthony Albanese, din cauza, potrivit preşedintelui american, unui „excedent” comercial cu acest aliat din Oceania.

„Nu vrem ca acest lucru să dăuneze altor ţări, dar ele profită de noi de ani şi ani”, a acuzat preşedintele american în Biroul Oval.

Aceste măsuri ar afecta în special Canada, principalul furnizor de oţel şi aluminiu al Statelor Unite.

Aceste taxe vamale „ar fi total nejustificate”, a reacţionat în cursul serii François-Philippe Champagne, ministrul canadian al industriei, promiţând un răspuns „clar şi măsurat”, fără a oferi alte detalii.

Brazilia, Mexic şi Coreea de Sud sunt, de asemenea, furnizori importanţi de oţel.

Federaţia oţelului din Regatul Unit, UK Steel, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la o „lovitură devastatoare” pentru un sector care se află deja în dificultate.

Anunţul ar putea avea, de asemenea, un efect dăunător asupra anumitor sectoare de activitate din Statele Unite.

„Oţelul şi aluminiul sunt materii prime esenţiale pentru producătorii americani, inclusiv pentru export”, a avertizat Maurice Obstfeld, expert la Peterson Institute for International Economics.

Taxele vamale ar putea provoca „un şoc major al ofertei” de partea americană, a declarat el pentru AFP.

În timpul primului său mandat (2017-21), Donald Trump a impus deja taxe vamale de 25% pe oţel şi 10% pe aluminiu.

Aceste măsuri au fost ulterior ridicate, în cea mai mare parte, de el însuşi sau de succesorul său democrat, Joe Biden.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din Ucraina, pe fondul unei escaladări accentuate a loviturilor din ultimele......
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT ...
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vremea se va menţine călduroasă în zona Municipiului Bucureşti, duminică şi luni, cu valori termice maxime ce vor ...
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie a energiei
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgenţă Autorităţii Naţionale de Reglementare ...