Portugalia vrea să vândă cel puţin 49% din operatorul aerian de stat TAP

Guvernul portughez ia în considerare vânzarea unei participaţii de cel puţin 49% în TAP SA, în cea mai recentă încercare a sa de a privatiza operatorul aerian de stat, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - mie, 12 feb. 2025, 09:01
Portugalia vrea să vândă cel puţin 49% din operatorul aerian de stat TAP

Procesul de privatizare ar urma să înceapă în martie şi ar putea fi încheiat până la finalul lui 2025 sau în 2026. Sunt 12 companii interesate în preluarea TAP, susţin sursele.

Un purtător de cuvânt de la Ministerul Infrastructurii din Portugalia a refuzat să facă comentarii, scrie Agerpres.

Cele mai mari companii aeriene din Europa care furnizează servicii complete – Air France-KLM, Deutsche Lufthansa AG şi IAG SA (proprietarul British Airways) – şi-au exprimat în mod public interesul în TAP.

TAP este una din puţine companii aeriene de stat disponibile în Europa, o regiune dominată de cele trei mari grupuri aeriene majore. Luna trecută, Lufthansa a finalizat achiziţia unei participaţii minoritare în operatorul aerian italian ITA Airways, în timp ce Air France-KLM a cumpărat anul trecut o participaţie în SAS AB.

Rutele spre America de Nord şi de Sud sunt cele mai importante şi mai profitabile pentru TAP. Pe lângă transportul turiştilor, care vizitează în număr mare Portugalia, zborurile TAP fac legătura între diaspora globală şi cetăţenii ţării, şi conectează de asemenea partea continentală a ţării de arhipelagurile Madeira şi Azore.

Luna trecută, TAP a informat că a transportat anul trecut 16,1 milioane de pasageri, o creştere de 1,6% faţă de 2023, datorită succesului rutelor spre America de Nord şi Brazilia.

Exceptând Portugalia, numărul de călători în Europa a crescut cu 0,9% anul trecut, la 8,8 milioane de pasageri, în timp ce rutele spre şi dinspre Africa au înregistrat un declin marginal de 0,1%, la 1,1 milioane de pasageri.

Şeful TAP, Luis Rodrigues, estima recent că se aşteaptă ca operatorul aerian să raporteze din nou rezultate financiare foarte bune în 2025, pe fondul boom-ului din turism.

Executivul de la Lisabona vrea să păstreze hubul companiei din Lisabona, precum şi rutele care sunt de importanţă strategică pentru ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski numeşte un nou şef al Statului Major General al Ucrainei şi un nou comandant-şef al armatei
Zelenski numeşte un nou şef al Statului Major General al Ucrainei şi un nou comandant-şef al armatei
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri că general-maiorul Ihor Skibiuk îl va înlocui pe Andrii Hnatov în funcţia de şef al Statului Major General al Ucrainei, continuând astfel......
Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-şi apere penalii
Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-şi apere penalii
Parlamentarii PSD nu vor vota proiectul de lege privind integritatea, depus marţi la Camera Deputaţilor de PNL, care conţine ...
Rezidenţii din Dubai vor fi plătiţi pentru a-şi invita prietenii şi familia să viziteze emiratul
Rezidenţii din Dubai vor fi plătiţi pentru a-şi invita prietenii şi familia să viziteze emiratul
Emiratul Dubai va oferi reduceri şi beneficii de până la 700 euro rezidenţilor care îşi invită prietenii şi familia ...
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș. Ce progrese înregistrează turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș. Ce progrese înregistrează turcii de la Makyol pe tronsoanele 3 și 4
Constructorul turc Makyol lucrează cu aproape 770 de muncitori pe tronsoanele 3 și 4 din Autostrada A13 Sibiu - Făgăraș, ...