Premieră – O nouă fabrică în România, prima de acest fel din Europa de Est

România deschide prima fabrică de hârtie cerată din estul Europei, pe platforma industrială Exonia din Iaşi, o soluţie inovatoare pentru reducerea consumului de plastic.
AGERPRES - J, 13 feb. 2025, 14:09
Premieră - O nouă fabrică în România, prima de acest fel din Europa de Est

România devine pionier în estul Europei prin deschiderea primei fabrici de hârtie cerată destinată ambalării produselor alimentare, „într-un moment crucial în lupta împotriva poluării cu plastic”, potrivit unui comunicat al Exonia.

„Deschiderea acestei fabrici reprezintă un moment important pentru România şi pentru întreaga regiune a Europei de Est. Hârtia cerată, fabricată exclusiv din materii prime de origine vegetală, este un produs complet Biodegradabil, care se încadrează perfect în strategia Uniunii Europene de a reduce impactul plasticului asupra mediului. Ambalarea produselor alimentare în hârtie cerată este sigură pentru consumatori, dar şi pentru planetă, oferind comercianţilor din România, statele UE dar şi din SUA, o soluţie eficientă şi ecologică care va fi apreciată de consumatori”, a declarat Nadia Stoian, director operaţional al Fabricii Exonia, citată în comunicat.

În contextul reglementărilor europene de ultimă oră din Regulamentul UE 2024 / 1157 privind reducerea impactului produselor din plastic asupra mediului, ce urmează să fie implementate prioritar în toate statele membre UE, noile tehnologii de producţie a hârtiei ecologice, vor contribui semnificativ la protejarea mediului. Acestea sunt o alternativă inovatoare şi 100% biodegradabilă la ambalajele multistrat pe bază de plastic, care nu pot fi reciclate cu tehnologiile actuale şi care contribuie la poluarea globală, arată sursa citată.

Uniunea Europeană a adoptat măsuri ferme pentru combaterea poluării cu plastic, iar directiva amintită mai sus stabileşte norme pentru gestionarea deşeurilor de ambalaje şi promovarea alternativelor sustenabile, scrie Agerpres.

Hârtia cerată Biolin produsă pe platforma industrială Exonia este destinată ambalării alimentelor precum burgeri, shawarma, mezeluri, prăjituri şi multe altele, fără a compromite calitatea sau siguranţa produselor. Aceasta nu doar că protejează alimentele, dar se degradează complet în natură, evitând poluarea cu plastic şi contribuind la reducerea amprentei de carbon.

Grupul Exonia a fost fondat în anii 2000 şi este format din trei entităţi: Exonia Holding, producător de ambalaje din hârtie, Exonia Production, producător ambalaje plastice şi Artis Design, integrator de soluţii de digitalizare industrială.

Foto: Nadia Stoian, director operaţional al Fabricii Exonia.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții de milioane de euro pentru fiecare MW construit
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții ...
Proiectele de centre de date anunțate în România în 2025 și 2026 ar putea transforma radical piața locală și atrage investiții de milioane de euro pentru fiecare MW de capacitate......
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Puțin cunoscut în România, scandalul practicilor înșelătoare de finanțare auto din Marea Britanie a generat deja multe ...
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția ...
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...