Magistrala 5. Când va ajunge metroul din Drumul Taberei la Universitate și Piața Iancului

Proiectul de prelungire a Magistralei 5 de metrou de la stația Eroilor la Piața Iancului se află în etapa de procedura de obținere a autorizației de construire, iar termenul estimat pentru finalizarea acestei secțiuni este 2034, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Metrorex.
Anemona Andone - D, 16 feb. 2025, 21:34
Magistrala 5. Când va ajunge metroul din Drumul Taberei la Universitate și Piața Iancului

Potrivit conducerii Metrorex, termenele de finalizare estimate pentru M5 Eroilor – Pantelimon sunt următoarele:
– M5 S2: Eroilor (PS Operă) – Piața Iancului: 2034;
– M5 S3: Piața Iancului – Pantelimon: după anul 2040, în raport cu evoluția lucrărilor pe Secțiunea II Eroilor – Piața Iancului.

„Toate estimările sunt realizate sub rezerva asigurării finanțării corespunzătoare”, a subliniat Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex.

Decalare cu un an pentru secțiunea de metrou Eroilor – Piața Iancului

Anul trecut, conducerea Metrorex anticipa că licitația pentru lucrările de execuție a tronsonului Eroilor – Piața Iancului din Magistrala 5 de metrou urma să fie demarată în vara acestui an, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor era anul 2033.

metrou m5

Această secțiune a Magistralei 5, cuprinsă între Eroilor și Piața Iancului, are o lungime de 5,2 km și un număr de 6 stații subterane de metrou și interstațiile aferente, potrivit secretarului de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

Traseul viitoarei linii de metrou va urmări, în principal, trama stradală existentă: Piața Operei – Bd. Mihail Kogălniceanu – Bd. Regina Elisabeta – Piața Universității – Bd. Carol I – Piața C.A. Rosetti – Bd. Pache Protopopescu – Piața Iancului – Șoseaua Iancului.

În detaliu:
– Pornește de la Piața Operei pe Bd. Mihail Kogălniceanu unde, la intersecția cu str. Vasile Pârvan, este prevăzută Stația nr. 1 – Facultatea de Drept – anterior denumită Hașdeu (stație de corespondență cu M4);

– Continuă pe Bd. M. Kogălniceanu și Bd. Regina Elisabeta, unde, la intersecția cu Bd. Nicolae Bălcescu, este prevăzută Stația nr. 2 – Cișmigiu;

– Continuă pe Bd. Regina Elisabeta unde, la intersecția cu Bd. Nicolae Bălcescu, este prevăzută Stația nr. 3 – Universitate (stație de corespondență cu M2);
– Continuă pe Bd. Carol I unde, la intersecția cu str. Calea Moșilor, este prevăzută Stația nr. 4- Calea Moșilor (stație dr corespondență cu M7);

– Continuă pe Bd. Pache Protopopescu unde, la intersecția cu str. Popa Nan, este prevăzută Stația nr. 5 – Traian;

– Finalul traseului va fi pe șoseaua Iancului, unde la intersecția cu șoseaua Mihai Bravu, este prevăzută Stația nr. 6 – Piața Iancului (stație de corespondență cu M1).

metrou m5 traseu

În anul 2020, au fost puse în funcțiune primele 10 stații din M5, care traversează Drumul Taberei, iar la sfârșitul anului 2021, a fost semnat contractul de proiectare și asistență tehnică pentru continuarea traseului pe Secțiunea Eroilor – Piața Iancului, secțiune care va asigura legătura între estul și centrul orașului, precum și conexiunea cu celelalte magistrale de metrou.

Te-ar mai putea interesa și
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața legală
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața ...
Cupa Mondială FIFA 2026, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi ţări noi, ar putea fi sinonimă cu un jackpot pentru operatorii de pariuri sportive, cu zeci de miliarde de dolari în joc,......
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, anunță autoritățile
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, ...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat ...
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului i-a acriticat pe europeni și a cerut pragmatism din partea acestora
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului ...
Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, i-a criticat sâmbătă din nou pe aliaţii europeni ai Washingtonului, reproşându-le ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), construite de UMB, sunt la un pas de finalizare, ...