Iaşi: Zboruri amânate, după ce o alarmă de incendiu a pornit pe aeroport. Activitatea a fost reluată fără probleme

Zborurile de pe Aeroportul Internaţional Iaşi au fost amânate cu trei ore, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce o alarmă de incendiu a pornit într-un terminal, activitatea fiind reluată fără probleme.
AGERPRES - D, 16 feb. 2025, 11:01
Iaşi: Zboruri amânate, după ce o alarmă de incendiu a pornit pe aeroport. Activitatea a fost reluată fără probleme

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Iaşi, Elena Troia, a precizat că alarma de incendiu a pornit la ora 04,40, în terminalul T4, informeaz[ Agerpres.

„Conform procedurilor pentru astfel de situaţii, toţi pasagerii aflaţi în terminal au fost evacuaţi, întreg procesul de procesare a fost oprit. Cele şase zboruri de dimineaţă au fost afectate. În urma verificărilor s-a constatat că nu există o sursă clară de incendiu, cel mai probabil un senzor a fost cauza declanşării alarmei. Întreaga activitate de procesare a fost reluată fără probleme, pasagerii îmbarcaţi, iar aeronavele au reuşit să decoleze cu o întârziere de trei ore”, a declarat Elena Troia.

Te-ar mai putea interesa și
Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării azi. Benzina este foarte aproape de pragul de 10 lei litrul, motorina urcă spre 10,50 lei
Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării azi. Benzina este foarte aproape de pragul de 10 lei litrul, motorina ...
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție ca carburanților, a crescut din nou prețul benzinei și motorinei  azi, la două zile de la precedenta scumpire....
România ridică avioanele de război – Grup de drone detectat în apropierea graniţei cu Ucraina. Anunţ de la MApN
România ridică avioanele de război – Grup de drone detectat în apropierea graniţei cu Ucraina. Anunţ de la MApN
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, vineri, în jurul orei 4:15, un grup de ...
Alegeri anticipate? Anunțul lui Bolojan
Alegeri anticipate? Anunțul lui Bolojan
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că PNL nu va sabota formula alegerilor anticipate, în cazul în care se va ...
Criză Argentina – Strategia Milei funcţionează. Inflaţia a scăzut până la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni
Criză Argentina – Strategia Milei funcţionează. Inflaţia a scăzut până la cel mai scăzut nivel din ultimele ...
Inflaţia din Argentina a încetinit în august, revenind la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni, o evoluţie salutată ...