Mugur Isărescu va prezenta, azi, Raportul trimestrial asupra inflației

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va prezenta, luni, Raportul trimestrial asupra inflației, scrie Agerpres.
AGERPRES - lun, 17 feb. 2025, 09:14
Mugur Isărescu va prezenta, azi, Raportul trimestrial asupra inflației

Conform unui comunicat al Băncii Naționale a României rata anuală a inflației va cunoaște o fluctuație pronunțată în semestrul I 2025, pe fondul efectelor de bază în dublu sens ce se vor manifesta pe acest orizont de timp, iar în semestrul II va descrește pe o traiectorie mai ridicată decât cea din proiecția precedentă,

Potrivit sursei citate, incertitudini și riscuri continuă să decurgă din conduita viitoare a politicii fiscale, date fiind, pe de o parte, impactul prezumat al măsurilor fiscal-bugetare corective implementate sau adoptate până acum, iar, pe de altă parte, cerința consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE, precum și cu procedura de deficit excesiv.

Pe baza evaluărilor și a datelor disponibile, precum și în condițiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât, în ședința de vineri, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an. Totodată, s-a decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ministrul apărării bulgar Dimităr Stoianov, la o zi după ce un atac cu......
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea la jumătate
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea ...
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, bugetul aferent PAC 2028-2034 ...