OPEC+ ar putea să amâne creșterea producției, care ar fi trebuit să aibă loc în aprilie – surse Bloomberg

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii (OPEC+) ia în considerare amânarea majorării producţiei, care urma să aibă loc în aprilie, în pofida solicitărilor preşedintelui Donald Trump de a reduce preţurile, au anunţat delegaţii, sub protecţia anonimatului, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 17 feb. 2025, 17:18
OPEC+ ar putea să amâne creșterea producției, care ar fi trebuit să aibă loc în aprilie - surse Bloomberg

Pieţele petroliere mondiale rămân prea fragile pentru a relua acum majorarea producţiei, susţine unul dintre delegaţi. Încă nu s-a luat nicio decizie deoarece sunt disensiuni în OPEC+ privind calea de urmat. O decizie ar putea fi anunţată în următoarele zile, a precizat un alt delegat.

Conform calendarului iniţial, de la 1 aprilie producţia OPEC+ urma să fie majorată cu 120.000 de barili pe zi (bpd). Ar fi a patra oară din 2022 când alianţa condusă de Arabia Saudită şi Rusia amână planurile privind producţia.

Luni, vicepremierul rus Alexander Novak a declarat că acest calendar nu se va modifica şi nu există discuţii privind amânarea planurilor.

Trump a cerut Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) „să reducă preţul petrolului”, reluând o solicitare din primul său mandat. La 74 de dolari pe baril, preţul rămâne prea scăzut pentru multe state membre OPEC care au nevoie de bani pentru a-şi acoperi cheltuielile guvernamentale. Săptămâna trecută, secretarul general al OPEC a declarat că deciziile vor prioritiza impactul „pe termen lung”.

De asemenea, organizaţia cu sediul la Viena a avertizat asupra pericolelor provocate de taxele vamale americane, care „sporesc incertitudinile de pe pieţe, ceea ce poate duce la dezechilibre între cerere şi ofertă, generând mai multă volatilitate”.

Piaţa petrolieră ar urma să fie supra-aprovizionată anul următor, potrivit celor mai recente estimări ale Agenţiei Internaţionale a Energiei.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, business preluat între timp de Pavăl Holding. Cele mai mari rate de......
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în decembrie
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în ...
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) funcționează de șapte luni cu o conducere interimară. Cea de-a doua prelungire ...
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...