Eni va aduce gaze naturale din Cipru în Europa, via Egipt

Grupul energetic italian Eni a semnat luni un acord pentru a exporta gazele din largul coastei Ciprului, via Egipt, numind înţelegerea "o piatră de hotar" pentru crearea unui hub de gaze în estul Mediteranei, transmite Reuters, relatează Agerpres.
Alex Milcev - lun, 17 feb. 2025, 18:17
Eni va aduce gaze naturale din Cipru în Europa, via Egipt

Conform acordului, în care este implicat şi grupul francez TotalEnergies, gazele de la zăcământul Cronos Block 6 vor fi procesate la facilităţile Egiptului de la Zohr, înainte de a fi lichefiate la uzina de gaze naturale lichefiate (GNL) de la Damietta şi exportate către Europa, a informat Eni. Compania deţine 50% din Damietta.

Eni şi TotalEnergies deţin fiecare 50% în Cronos Block 6.

Descoperit în 2022 şi evaluat în 2024, zăcământul de gaze Cronos ar avea peste 3.000 de miliarde de picioare cubice (un picior cub este echivalentul a 28,3169 litri n.r.). În plus, Block 6 are resurse neexploatate încă, a precizat Eni.

„Acest acord deschide calea pentru ca gazele din Cipru să ajungă pe piaţă la momentul oportun, contribuind la securitatea energetică şi competitivitatea aprovizionării cu energie”, a afirmat directorul general al Eni, Claudio Descalzi.

Egiptul intenţiona să devină un exportator major de gaze, după ce Eni a descoperit zăcământul gigant offshore Zohr în 2015, dar producţia de gaze a Egiptului este în scădere din 2021, iar în 2024 s-a situat la cel mai redus nivel din ultimii şase ani. Eni vrea să majoreze producţia de la Zohr.

Sursa foto: Eni.com

Te-ar mai putea interesa și
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producţie cu aproximativ 20% sub media......
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie ...
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...