România importă cantități record de gaze azi, la prețuri mult mai mari decât cele din Europa

Importurile de gaze pentru satisfacerea consumului țării se aproapie de 11 milioane de metri cubi azi, adică circa o cincime din consumul acestei zile, ceea ce este un record al actualului sezon rece. Prețurile de pe piața spot sunt mult mai mari decât cele din Europa. Iar valul de frig este departe de a se termina.
Mihai Nicuţ - mar, 18 feb. 2025, 09:55
România importă cantități record de gaze azi, la prețuri mult mai mari decât cele din Europa

Datele Transgaz de azi de la ora 8 dimineață arată că România importă, net, 10,8 milioane de metri cubi de gaze, adică circa o cincime din consumul acestei zile.

Astfel, în sistemul de transport intră producția internă curentp, cu 24 de milioane de metri cubi, gazul extras din depozite, cu 17,5 milioane de metri cubi, și importuri de 16,4 milioane de metri cubi. Din sistem ies spre Moldova, la punctul Ungheni, 5,6 milioane de metri cubi,

Așadar importurile nete ale României urcă azi la 10,8 milioane de metri cubi de gaze, echivalent cu 45% din producția internă sau cu circa 20% din consumul de gaze al acestei zile, care este de 52,3 milioane de metri cubi.

Importuri se fac și din rețeaua bulgară și din cea ungară. Din rețeaua bulgară intră prin gazoductul transbalcanic, pe la Kardam-Negru Vodă, 10,9 milioane de metri cubi de gaze, și prin Ruse-Giurgiu 0,7 milioane. Din Ungaria, pe la punctul  Csanadpalota, intră în România 4,8 milioane de metri cubi de gaze.

Surprinzător, nu ies gaze din țară prin punctul Isaccea-Orlvoka, pe unde zilele trecute se făcea tranzitul de gaze spre regiunea transnistreană.

Cele 10,8 milioane de metri cubi import curent pentru acoperirea consumului intern sunt, potrivit calculelor noastre, un record al acestei ierni. Nu știm de unde vine tot gazul, dar cel mai probabil majoritar este gaz rusesc ajuns în Balcani prin singura conductă care mai transport gaz rusesc spre Europa, Turk Stream.

Practica acestui sezon rece a arătat că achizițiile suplimentare de gaze se fac în special pe piața spot. Prețurile au crescut foarte mult pe aceasă piață însă, și au ajuns chiar mai mari decât pe piețele din centrul și vestul Europei. Și pentru tranzacțiile cu gaze cu livrare azi, prețul spot de la Bursa Română de Mărfuri a fost de 341 de lei/MWh, adică  peste 68 de euro. Deci mult mai mult față de cei 52,5 de euro/MWh cât este prețul gazului tranzacționat la hubul de la Viena, CEGH, cu livrare azi. Iar volumele au fost foarte mari, de 146 GWh, adică peste 13 milioane de metri cubi. Amintim că la BRM se tranzacționează gaze și pentru consumul Republicii Moldova.

Potrivt datelor Gas Infrastructure Europe, gradul de umplere a depozitelor în România este de 36,25%, date valabile pentu 16 februarie.

Potrivit prognozelor, va mai fi frig cel pușțn o săptămână, cu minime foarte joase la finalul acestei săptămâni. Amintim că, potrivit unei notificări a operatorului depozitelor de gaze Depogaz, extracția din depozite s-a limitat cu 20% la 7 februarie, iar în perioada 24-28 februarie se va limita cu 40%. Totuși, din ce se vede din datele Transgaz, extracția este ceva ma mare decât programul care a fost limitat.

Te-ar mai putea interesa și
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” apreaciză că noul proiect de Lege a salarizării preia mai multe dintre solicitările sale anterioare, dar că în continuare conține prevederi care diminuează veniturile
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” apreaciză că noul proiect de Lege a salarizării preia mai multe dintre ...
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România susţine că proiectul legii salarizării publicat vineri de Ministerul Muncii, deşi preia o parte dintre solicitările anterioare ale FSSR,......
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate atmosferică și averse pentru mai multe regiuni din țară
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate ...
Meteorologii au emis, sâmbătă, noi atenţionări Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale, ...
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor să fie prelungită pe perioada în care aceasta nu poate fi folosită
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor ...
Toate termenele reglementate pentru derularea procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi se prelungesc cu ...
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, și cer Parlamentului să corecteze nedreptatea
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, ...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" condamnă ...