UPDATED Compania susține că incidentul ar fi fost provocat de impactul cu niște păsări. Avarie la un avion al Wizz Air, cu peste 200 de pasageri, care zbura spre Luton. A aterizat de urgenţă la Cluj-Napoca

Update: Transportatorul aerian Wizz Air a reacționat prin intermediul unui comunicat de presă referitor la incidentul în care a fost implicată astăzi una dintre aeronavele sale, care efectua un zbor de la Brașov la Londra (Aeroportul Luton) și care a fost nevoită să aterizeze de urgență la Cluj-Napoca.
Economica.net - mar, 18 feb. 2025, 14:54
UPDATED Compania susține că incidentul ar fi fost provocat de impactul cu niște păsări. Avarie la un avion al Wizz Air, cu peste 200 de pasageri, care zbura spre Luton. A aterizat de urgenţă la Cluj-Napoca

UPDATE 18.40 Compania a transmis că este posibil ca avaria să fi fost cauzată de păsări. Mai jos redăm integral reacția Wizz Air.

„Wizz Air confirmă că zborul W9 5400 de la Brașov către Londra Luton a fost deviat la aeroportul din Cluj-Napoca. Echipajul de zbor a raportat un posibil birdstrike (impact cu păsări) la plecarea din Brașov și, urmând procedurile standard de operare, a decis să devieze aeronava la Cluj-Napoca. Aeronava a aterizat în condiții normale pe aeroportul din Cluj-Napoca. Toți pasagerii au fost debarcați și sunt în prezent asistați de partenerii noștri de operațiuni la sol. Aeronava este supusă unei inspecții amănunțite. După ce va fi pregătită de operare, aceasta va fi repusă în serviciu. Wizz Air își cere scuze pentru orice inconvenient și subliniază că siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavei este prioritatea sa principală”, au spus reprezentanții companiei aeriene.

Știrea inițială

Un avion al companiei Wizz Air, care efectua zborul cu nr. W9 5400, pe ruta Brașov-Luton a cerut aterizarea de urgență pe Aeroportul Cluj, în urma unor avarii la fuzelajul aeronavei, a anunţat Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj marţi, 18 februarie.

La bordul avionului de tip Airbus 321N se aflau 221 de pasageri, 5 copii și 7 membri ai echipajului, iar cantitatea de combustibil în momentul aterizării a fost de 10 tone.

Aeronava a aterizat în condiții de siguranță pe Aeroportul Internațional Cluj la ora 13:11, nefiind necesară intervenția pompierilor sau a medicilor de pe ambulanțele sosite la fața locului. Traficul aerian pe Aeroportul Cluj nu a fost afectat, toate zborurile desfășurându-se conform programului, se arată într-un comunicat al Aeroportului din Cluj.

Pasagerii au fost debarcați în condiții de siguranță.

În urma incidentului, o echipă de specialitate efectuează inspecția tehnică a aeronavei, urmând ca reprezentanții companiei să decidă dacă zborul va fi efectuat cu aceeași aeronavă sau pasagerii vor fi preluați de o altă aeronavă a companiei aeriene.

 

Te-ar mai putea interesa și
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului......
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...