România, cea mai digitalizată dintre cele 7 țări în care Erste Bank este prezentă. BCR lansează Programul de Beneficii George – primul program de loialitate personalizabil, creat de România

Prin intermediul platformei de digital banking George, clienții își pot seta obiective financiare și pot activa automat beneficii personalizate, care evoluează dinamic. În setarea obiectivelor, utilizatorii vor beneficia de suportul Financial Coach, instrument de planificare financiară, care folosește capacități inteligente de analiză, care iau în calcul profilul, comportamentul, obiceiurile și predicțiile de consum ale acestora. Banca Comercială Română (BCR) lansează Programul de Beneficii George, primul program bancar de loialitate din România care recompensează clienții cu oferte personalizate pe baza obiectivelor lor financiare. Programul oferă  cinci trepte de beneficii și reduceri de dobânzi și comisioane.
Gabriela Ţinteanu - mie, 19 feb. 2025, 12:45
România, cea mai digitalizată dintre cele 7 țări în care Erste Bank este prezentă. BCR lansează Programul de Beneficii George – primul program de loialitate personalizabil, creat de România

Această inițiativă marchează o premieră în piața bancară locală, oferind avantaje progresive clienților care aleg să lucreze cu BCR și să-și încaseze veniturile prin contul George.  ”Unicitatea acestui program este dată de dinamica integrării unei game largi de produse și servicii, permițând clienților să-și seteze obiective personale și să activeze automat beneficii adaptate nevoilor lor specific”, a declarat Dana Dima, vicepreședinte executiv Retail și Private Banking BCR.

Nu există o ofertă fixă a băncii, fiecare client își alege singur beneficiile de care are nevoie.Programul se adreseză clienților existenți, dar și celor care vor să relaționeze de acum încolo cu banca.

Există cinci niveluri de beneficii, acesibile pe bază de punctaj, în funcție de produsele și serviciile accesate de client. Cele cinci niveluri sunt Go, când clientul decide să lucreze cu BCR, Advance, când clientul își aduce veniturile la bancă, integral sau o parte dintre acestea, dar minimum 2.000 de lei pe lună, Pro, bazat pe minimum 3 puncte, din care 2 sunt generate din veniturile recurente transferate în contul băncii, Max și Max Invest, care are un minimum de 6 puncte care trebuie acumulate de client.

În funcție de nivelul de încadrare al clientului, avesta poate beneficia de comisioane zero pentru operațiunile la ATM-uri, costuri zero de transfer, curs de schimb avantajos, bonus de până la 0,8% la dobânzile acordate pentru produsele de investiții/economii, reduceri la dobânzile la credite de până la 0,7% la creditul de consum și de până la 1,2% la credite ipotecare, avantaje la produsele de asigurare și chiar la pensii private.

”Noi am inițiat acest program, este creat 100% în România, dar face parte din strategia bancară a Erste Bank. După implementarea în România va urma Cehia, care va aduga elementele sale de personalizare a programului”, a declarat Dana Dima.

Bancherul precizează că România este cea mai digitalizată dintre cele șapte țări în care Erste Bank este prezentă. În două săptămâni de când BCR a început implementarea programului, banca a câștigat 20.000 de clienți noi.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile în acest mod, în timp ce 28% dintre aceștia aleg un mix între......
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare ...
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...