ACAROM solicită un program Rabla multianual, pentru predictibilitate

Adrian Sandu, secretarul general al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), consideră că ar trebui eliminată diferențierea Clasic - Plus din programul Rabla.
AGERPRES - vin, 21 feb. 2025, 09:57
ACAROM solicită un program Rabla multianual, pentru predictibilitate

Conform secretarului general ACAROM, discuțiile cu Administraţia Fondului pentru Mediu şi cu Ministerul Mediului privind priogramul rabla din 2025 au început „încă de anul trecut”.

„Noi susţinem un program multianual, un program pe cinci ani, cum erau „cincinalele” pe vremuri, să ştim sigur ce se întâmplă. Asta deoarece dorim predictibilitate, aşa cum declarăm de fiecare dată. Vrem predictibilitate fiscală, legislativă, reglementară, pentru că e prima bază a dezvoltării pe principii sănătoase a unui business. În ceea ce priveşte Programul „Rabla”, ne dorim să fie un singur program, să nu mai avem Programul „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”, care să înceapă cât mai repede. În privinţa valorii ecobonusului, aceasta încă nu este stabilită. Există discuţii la nivelul Ministerului Mediului şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru o valoare a ecotichetului oferit atât pentru achiziţia de vehicule electrice sau vehicul hibride sau cu altă propulsie, gen GPL sau benzină. Nu vor mai fi incluse vehiculele pe motorină, cel puţin aşa s-a discutat şi aşa s-a convenit. Sperăm să fie o sumă care să mulţumească cât mai mulţi clienţi”, a declarat Adrian Sandu pentru Agerpres.

În opinia acestuia, valoarea ecobonusului ar putea fi mai mare dacă suma va fi acoperită din certificate verzi.

„Ce observăm astăzi şi ce am observat anul trecut este că scăzând ecobonusul pentru vehicule electrice de la 10.000 la 5.000 de euro, automat şi piaţa a scăzut cu circa 32%. Automat, bonusul nu a fost suficient de atractiv pentru clienţii potenţiali de vehicule electrice. Noi ne dorim să fie ceva mai mare de 5.000 de euro, dar nu ştim la cât se va ajunge. Depinde şi de Ministerul Finanţelor, depinde şi de Ministerul Mediului. Dacă noul program va fi acoperit prin certificate verzi, poate fi o sumă mai importantă. Dacă suma va fi acoperită de la buget, după cum vedem Ordonanţa «Trenuleţ», nu prea sunt bani la buget. Deci, depinde de anumiţi factori, dar noi sperăm ca, în perioada următoare, să finalizăm aceste discuţii şi Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Mediului să pună în dezbatere publică noul ghid pentru Programul Rabla”, a menționat secretarul general ACAROM.

Te-ar mai putea interesa și
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la care este parte și piața românească – vor fi introduse și ordinele......
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...