Summit G7 – Tensiunile cresc între SUA, Europa şi Ucraina

Statele Unite se opune calificării Rusiei ca stat agresor într-o declaraţie G7 ce marchează trei ani de la invadarea Ucrainei de către forţele militare ale Moscovei, opoziţie ce ameninţă să saboteze unitatea acestui grup strategic, relatează The Financial Times (FT), citând ca sursă oficiali occidentali, potrivit EFE.
AGERPRES - vin, 21 feb. 2025, 10:07
Summit G7 - Tensiunile cresc între SUA, Europa şi Ucraina

Nici participarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la summitul virtual al G7 de luni nu a fost convenită, au declarat oficialii, în timp ce biroul premierului italian Giorgia Meloni a anunţat că aceasta nu va participa.

Toate acestea se întâmplă după ce preşedintele american Donald Trump a învinuit Ucraina pentru război, l-a descris pe preşedintele Zelenski drept un „dictator fără alegeri” şi a sugerat că Rusia ar trebui invitată din nou în G7.

Administraţia Trump şi-a dublat joi criticile la adresa preşedintelui Zelenski, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz acuzând Kievul că a adresat insulte „inacceptabile” la adresa preşedintelui american şi, de asemenea, cerându-i să accepte acordul privind exploatarea minereurilor ucrainene, aminteşte ziarul.

Disputa privind proiectul de declaraţie a G7 survine după ce preşedintele Trump a surprins Kievul şi pe aliaţii săi europeni contactându-l pe preşedintele rus Vladimir Putin şi autorizand discuţii bilaterale menite să pună capăt războiului din Ucraina. Trump l-a flatat pe Putin, a acceptat multe din cererile sale cu privire la război şi şi-a arătat disponibilitatea de a normaliza rapid relaţiile bilaterale, precizează FT.

SUA au ridicat obiecţii în privinţa utilizării expresiei „agresiune rusă” şi expresii similare, care au fost folosite de liderii G7 începând din 2022 pentru a descrie războiul din Ucraina, au spus oficiali din echipa care participă la redactarea declaraţiei.

În mod tradiţional, marile economii ale lumii au emis o declaraţie de sprijin pentru Ucraina pe 24 februarie, ziua în care a început invazia pe scară largă a Rusiei în urmă cu trei ani.

„Suntem inflexibili că trebuie făcută o distincţie între Rusia şi Ucraina. Nu sunt la fel”, a declarat pentru FT un oficial informat pe această temă. „Americanii blochează acest limbaj, dar încă lucrăm la el şi sperăm la un acord”, a adăugat acesta.

Un alt afront a fost anularea, la solicitarea SUA, a unei conferinţe de presă planificate după discuţiile de joi dintre preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi Keith Kellogg, emisarul special al preşedintelui american pentru Ucraina şi Rusia, potrivit oficialilor de la Kiev. Ambasada SUA la Kiev a refuzat să comenteze, dar preşedintele Zelenski a declarat că a avut o „conversaţie bună, plină de detalii” cu Kellogg. Cei doi au discutat despre situaţia de pe câmpul de luptă, a spus Zelenski, „precum şi despre garanţii eficiente de securitate… Am propus cel mai rapid şi mai constructiv mod de a obţine rezultate”.

Dezacordul SUA în privinţa limbajului folosit referitor la Rusia marchează un contrast faţă de anul trecut, când actul de agresiune al Rusiei la adresa Ucrainei a fost menţionat de cinci ori în declaraţia liderilor G7.

Te-ar mai putea interesa și
Cum a pierdut România 200 de milioane de euro pentru că statul nu poate numi șefi la companiile gigant. Oana Gheorghiu: Doar trei firme, cu 10 angajați, fac selecția
Cum a pierdut România 200 de milioane de euro pentru că statul nu poate numi șefi la companiile gigant. Oana Gheorghiu: ...
Vicepremierul Oana Gherghiu avertizează că România are o problemă sistemică cu numirea șefilor din companiile gigant deținute de stat, motiv pentru care România a pierdut deja aproape 200 de......
Ministerul Sănătății organizează concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere ale DSP-urilor județene și a serviciilor de ambulanță
Ministerul Sănătății organizează concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere ale DSP-urilor județene și a ...
Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi demararea de concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere ale direcţiilor ...
Guvernul lămurește oficial situația SAFE. Se pot pierde miliardele pe proiectele încă neîncepute?
Guvernul lămurește oficial situația SAFE. Se pot pierde miliardele pe proiectele încă neîncepute?
Guvernul lămurește situația programului SAFE, care ar trebui să aducă în România investiții de aproape 20 de miliarde ...
Ce se întâmplă cu „autostrăzile SAFE” necontractate până la finalul lunii mai
Ce se întâmplă cu „autostrăzile SAFE” necontractate până la finalul lunii mai
Luna mai a trecut iar trei din cele nouă loturi de autostradă și drum expres, propuse la finanțare prin SAFE, încă ...