Un director Renault crede că UE va relaxa standardele privind emisiile de CO2

Un director de top de la grupul auto Renault s-a declarat încrezător că Bruxelles-ul va relaxa standardele privind emisiile de CO2 ale autoturismelor, care ar urma să fie înăsprite și mai mult în acest an, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.
AGERPRES - vin, 21 feb. 2025, 11:18
Un director Renault crede că UE va relaxa standardele privind emisiile de  CO2

Comisia Europeană a purtat discuții cu industria auto pentru a răspunde la provocările cu care se confruntă sectorul, inclusiv pe partea de reglementare, și va prezenta un plan de acțiune în data de 5 martie.

Directorul de strategie de la Renault SA, Josep Maria Recasens, a spus vineri că este 100% sigur că modificările care vor fi introduse vor oferi constructorilor de automobile o marjă de manevră pentru a respecta normele de poluare.

„Nu este vorba să fie abandonate sau întârziate țintele. Este vorba să fim flexibili cu privire la modul în care aceste ținte sunt atinse. În caz contrar, care este alternativa? Să plătești amenzi sau să închizi uzine?”, a spus Josep Maria Recasens în marja unui eveniment organizat la Madrid de Asociația constructorilor de automobile din Spania.

Constructorii de automobile din blocul comunitar avertizează de mai multe luni că riscă să ajungă în situația în care vor trebui să plătească amenzi de miliarde de euro pentru că nu vor reuși să respecte țintele privind emisiile de CO2 din 2025, citând încetinirea cererii pentru vehiculele electrice. Unele state membre au început să discute mai multe opțiuni, inclusiv introducerea unor perioade de respectare multianuale, sau să le fie permisă constructorilor să împrumute credite de CO2 pe mai mulți ani.

Unii producători de automobile și-au dezvăluit intenția de a-și pune laolaltă flotele de automobile cu cele ale producătorilor de automobile electrice, o soluție care i-ar ajuta să respecte reglementările. Tesla intenționează să își pună laolaltă flota de autoturisme cu cea a altor producători precum Toyota, Ford și Stellantis, în timp ce Mercedes-Benz intenționează să încheie un parteneriat cu Volvo Car și Polestar.

O propunere din partea Comisiei Europene, care îi va scuti pe producătorii auto de amenzi pentru emisiile de CO2, va trebui să fie aprobată de statele membre și de Parlamentul UE înainte de a intra în vigoare.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit neconformităţi la fişele de spitalizare de zi şi continuă verificate pe......
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Companiile mari din retail devin mai selective în alocarea bugetelor pentru eCommerce, iar investițiile se mută de la ...
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu ...