Trump consideră că nu este foarte importantă prezența lui Zelenski la negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că "Ucraina nu are nicio carte în mână" la potenţialele negocieri menite să încheie războiul cu Rusia şi a apreciat că prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la aceste negocieri nu este "foarte importată", relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 21 feb. 2025, 20:24
Trump consideră că nu este foarte importantă prezența lui Zelenski la negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina

„Am avut discuţii foarte bune cu (preşedintele rus Vladimir) Putin, dar nu la fel de bune cu Ucraina. Ei (ucrainenii) nu au nicio carte în mână, dar joacă dur”, a spus Trump la Casa Albă. „Nu vom lăsa acest lucru să continue”, a adăugat el.

De asemenea, într-un interviu acordat postului Fox Radio, preşedintele american i-a reproşat din nou omologului său ucrainean Volodimir Zelenski că, în cei trei ani care au trecut de la declanşarea războiului provocat de invazia rusă, nu a făcut „nimic” pentru a ajunge la o înţelegere cu Rusia. „Deci nu cred că este foarte important ca el să participe la reuniuni”, a remarcat Trump, care a iniţiat separat cu Putin discuţii de pace de la care a exclus Kievul şi europenii.

Trump şi Zelenski s-au jignit public săptămâna aceasta. Preşedintele american i-a reproşat celui ucrainean că refuză să organizeze alegeri de teama că le va pierde pentru că i s-a prăbuşit popularitatea. În replică, Zelenski i-a transmis lui Trump că trăieşte într-o „bulă de dezinformare rusă”, după care preşedintele american l-a catalogat pe Zelenski drept „dictator fără alegeri”.

Conflictul lor pare să fi pornit de la refuzul preşedintelui ucrainean de a semna un memorandum propus de Washington ce prevede ca Ucraina şi SUA să împartă într-o proporţie de 50%-50% resursele minerale ucrainene, în special minereuri rare (pământuri rare), acord pe care Trump îl consideră o formă de compensaţie pentru ajutorul oferit Ucrainei de SUA în războiul cu Rusia. Zelenski a refuzat să semneze nu pentru că s-ar opune unei asemenea înţelegeri, faţă de care anterior s-a declarat de acord, ci pentru că ea nu cuprindea nicio menţiune despre solicitările Kievului privind garanţiile de securitate şi continuarea asistenţei militare americane.

Totuşi, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Mike Waltz, a declarat vineri că „în scurt timp” Zelenski va semna acest acord, despre care surse citate de Reuters afirmă că a fost revizuit pentru a se ţine mai mult cont de preocupările economice şi juridice ale Kievului.

Emisarul special al lui Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, aflat acum într-o vizită în această ţară, a scris pe reţeaua de socializare X că a avut „o discuţie aprofundată şi pozitivă cu dl Zelenski, liderul curajos şi asediat al unei naţiuni în război”.

După o primă convorbire telefonică oficială desfăşurată miercurea trecută, Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin au anunţat iniţierea de discuţii pentru soluţionarea negociată a războiului provocat de invazia rusă în Ucraina.

A urmat săptămâna aceasta, marţi, o reuniune ruso-americană la Riad, la finalul căreia şefii diplomaţiilor rusă şi americană, Serghei Lavrov şi Marco Rubio, au anunţat iniţierea unui proces de normalizare a relaţiilor ruso-americane, prin stabilirea unui mecanism de consultări pentru a aborda elementele „iritante în relaţiile bilaterale”, şi de asemenea lansarea unui proces de negociere pentru soluţionarea războiului ruso-ucrainean, Washingtonul şi Moscova urmând să-şi desemneze în acest scop echipe de negociatori.

Te-ar mai putea interesa și
Criză gaze – Preţurile au crescut în Europa după anunțul lui Trump despre escaladarea războiului din Iran
Criză gaze – Preţurile au crescut în Europa după anunțul lui Trump despre escaladarea războiului din Iran
Preţul gazelor naturale a crescut uşor în Europa, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că întregul Iran ar putea fi distrus marţi seară, avertizând Teheranul că trebuie......
PPC pune o baterie de 120 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC pune o baterie de 120 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC Renewables România, cel mai mare investitor privat în energie regenerabilă din România, continuă dezvoltarea portofoliului ...
Action a deschis magazinul cu numărul 11 la Ploiești
Action a deschis magazinul cu numărul 11 la Ploiești
Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare a deschis astăzi, 7 aprilie, nu nou magazin ...
Câţi bani intră într-o familie şi care sunt veniturile pe o persoană – date oficiale INS
Câţi bani intră într-o familie şi care sunt veniturile pe o persoană – date oficiale INS
Veniturile totale medii lunare ale populaţiei au fost în trimestrul IV 2025 de 9.454 lei pe o gospodărie şi 3.804 lei ...