Avertisment la nivel înalt: vor urma atacuri la cel mai mare proiect energetic al României

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a spus azi că se vor înteți atacurile la adresa proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep.
Mihai Nicuţ - D, 23 feb. 2025, 18:45
Avertisment la nivel înalt: vor urma atacuri la cel mai mare proiect energetic al României

“România are șansa istorică de a juca un rol important, DACĂ își va apăra direcția pe care a construit-o cu greu timp de zeci de ani. Și asta depinde de fiecare dintre noi.

Suntem deja în fruntea topului producătorilor de gaze din UE, iar proiectul Neptun Deep ne va consolida această poziție. Nu vă faceți iluzii. Vor exista tot mai multe atacuri la adresa acestui proiect, pentru că el poate schimba jocul la nivel regional și european. Dar aceste atacuri nu ne vor opri, ci ne vor întări determinarea de a duce lucrurile până la capăt.

Statele europene trebuie să investească mai mult în diversificarea surselor de energie și în modernizarea și extinderea celor existente, la pachet cu dezvoltarea, fără nicio amânare, a interconexiunilor. România este un exemplu de urmat și în acest sens. Diversificarea surselor de energie, extinderea infrastructurii și folosirea tuturor resurselor pe care le avem pot ajuta Europa să rămână nu doar relevantă, ci și un lider în competiția economică globală, care se va intensifica în anii următori”, a scris Burduja pe Facebook.

“Salut cu toată convingerea acest mesaj transmis zilele acestea de comisarul pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, alături de intenția clară a Uniunii Europene de a apela la alte surse de gaz pentru necesarul Europei, cu scopul declarat de a scăpa definitiv de dependența față de Rusia. Europa începe să se trezească din toate punctele de vedere, iar această trezire ne va face mai puternici”, a mai spus Burduja.

Proiectul de extracție a gazelor naturale Neptun Deep, care va aduce la țărm o cantitate de 100 de miliarde de metru cubi de gaze timp de 20 de ani începând cu 2027, care este derulat de Petrom și Romgaz, avansează. Platforma de foraj Transocean Barents, care va săpa cele zece sonde în largul Mării Negre, este la Constanța și va pleca în curând în larg, în timp ce platforma de extracție, cea care va rămâne în Marea Neagră pe durata exploatării, se construiește la un șantier al Saipem din Asia.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...