Producătorul autohton de lactate Albalact lansează un ambalaj american: bidonul de plastic cu mâner

Compania Albalact lansează sub brandul Zuzu primul lapte la bidon de plastic cu mâner, un ambalaj care domină de multă vreme piața americană a laptelui. Compania a investit în ultima perioada 8 milioane de euro.
Economica.net - mie, 04 iun. 2014, 13:46
Producătorul autohton de lactate Albalact lansează un ambalaj american: bidonul de plastic cu mâner

Albalact, cel mai mare produc[tor autohton din industria lactatelor  şi-a creat o nouă identitate vizuală și a lansat un ambalaj unic în România: primul lapte la bidon de plastic cu mâner – un ambalaj care domină de multă vreme piața americană a laptelui. Potrivit oficialilor companiei, noul ambalaj se adresează  în special familiilor și consumatorilor de volum, cantitatea unei sticle fiind de 1,8 l. ” Design-ul întregii game de sticle de plastic cu mâner, pentru care Albalact deține exclusivitate pe piața din România, a fost dezvoltat special pentru compania noastră, ținând cont de toate aspectele legate de dimensiunile sticlei, aspectul curgerii si ergonomia mânerului. Este un proiect la care lucrăm de mai bine de un an, dar rezultatele sunt pe măsură și avem încredere că noul ambalaj va fi bine primit de către consumatorii noștri”, a declarat Cristina Miclea, Director Marketing Albalact, în conferința de presă de astăzi a companiei.

Pentru noul ambalaj Zuzu, compania Albalact a investit într-una dintre cele mai moderne tehnologii de ambalare a laptelui în sticle de plastic cu gramaje cuprinse între 0,5 litri și 1,8 litri. Noua linie funcționează acum în fabrica Albalact din județul Alba și are o productivitate înaltă care permite ambalarea unui volum de lapte și produse lactate cuprins între 5000 și 10.000 de litri pe oră.

Investiţii de 8 milioane de euro

Pentru proiectele lansate anul acesta, dar și pentru cele viitoare, Albalact a investit aproximativ 8 milioane de euro în modernizarea și extinderea capacității de producție a fabricii de la Oiejdea, din județul Alba. Investițiile au fost gândite să susțină creșterea companiei în următorii ani și să-i consolideze poziția pe diverse segmente de piață.

Albalact a schimbat linia de ambalare și pentru portofoliul de iaurt, care din 2012 a devenit un obiectiv strategic pentru companie. Linia nouă are o productivitate mult mai mare și introduce un nou ambalaj în portofoliu – paharul de plastic pătrat cu gramaj mic. Ambalajul se regăsește acum în gama iaurturilor Zuzu de 125 și 140 de grame, dar și într-o nouă sortimentație de iaurturi cu fructe în pahare de 100 de grame, lansate sub brand-ul Poiana Florilor, un brand mai tânăr al companiei Albalact.

Investiția în tehnologia de ambalare a laptelui în sticle de plastic a mai adus companiei Albalact un produs nou – laptele ambalat în PET. Linia nouă poate ambala nu doar în bidoane de plastic cu mâner pentru brand-ul Zuzu, ci și în sticle PET. Albalact a introdus recent, în portofoliul brand-ului ononim De Albalact, laptele proaspăt pasteurizat în PET de 1,4 litri. Lansarea a avut loc odată cu schimbarea identității vizuale a brand-ului De Albalact, un brand de școală veche care ține de tradiția produselor românești. Din 1971, De Albalact are lactate proaspete și gustoase, iar acum – în ambalaje noi, simple și curate.

Albalact, cel mai mare producător de lactate cu capital majoritar românesc, a încheiat anul 2013 cu o creștere de 23% la sută a cifrei de afaceri, care a ajuns la 423.185.587 lei. Anul trecut, compania a obținut un profit de 8.400.362 lei, cu 14% mai mare decât profitul din anul precedent.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Rata șomajului în Marea Britanie s-a menținut în mod neașteptat la 4,9%
Rata șomajului în Marea Britanie s-a menținut în mod neașteptat la 4,9%
Rata şomajului în Marea Britanie s-a menţinut la 4,9% în mod neaşteptat, în perioada martie - mai 2026, în pofida turbulenţelor politice, arată datele publicate marţi de Oficiul Naţional......
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol lucrează cu peste 800 de muncitori pe tronsoanele 1 și 2. La ce stadiu au ajuns
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol lucrează cu peste 800 de muncitori pe tronsoanele 1 și ...
Constructorul turc Makyol înregistrează progres pe primele două loturi ale Autostrăzii A13 Sibiu - Făgăraș, unde lucrează ...
Petrolul, inteligența artificială și aurul: luptă în trei pe piețele financiare
Petrolul, inteligența artificială și aurul: luptă în trei pe piețele financiare
Escaladarea conflictului din Golf între SUA și Iran a reînnoit îngrijorările privind aprovizionarea globală cu petrol, ...
Primele semne de relaxare după un deceniu de înăsprire a fiscalității în UE. Eliminarea impozitării la sursă, pe listă
Primele semne de relaxare după un deceniu de înăsprire a fiscalității în UE. Eliminarea impozitării la sursă, pe listă
Comisia Europeană a lansat, recent, un pachet de măsuri care vizează simplificarea normelor fiscale pentru companiile ...