Gigantul BP anunţă că renunţă la obiectivele din domeniul regenerabilelor şi se va concentra, din nou, pe combustibili fosili

Directorul general de la grupul petrolier BP va abandona un obiectiv referitor la creşterea de 20 de ori a capacităţilor de producţie de energie regenerabilă până în 2030, reorientând atenţia companiei spre combustibilii fosili, în cadrul unei modificări a strategiei care urmează să fie anunţată miercuri, în ideea de a răspunde la îngrijorările investitorilor cu privire la rezultatele companiei, au dezvăluit două surse pentru Reuters.
AGERPRES - lun, 24 feb. 2025, 14:52
Gigantul BP anunţă că renunţă la obiectivele din domeniul regenerabilelor şi se va concentra, din nou, pe combustibili fosili

În ultimii ani, acţiunile BP au înregistrat performanţe mai slabe decât cele ale rivalilor iar grupul britanic a renunţat deja la un alt obiectiv referitor la o reducere semnificativă a producţiei de petrol şi gaze până în 2030, scrie Agerpres.

Miercuri, când BP are programată reuniunea cu investitorii, directorul general Murray Auchincloss va anunţa că grupul a decis să abandoneze o ţintă fixată anterior şi care privea majorarea de 20 de ori a capacităţilor de producţie a energiei regenerabile, între 2019 şi 2030, până la 50 de Gigavaţi, au declarat două surse din apropierea acestui dosar.

Aceleaşi surse, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, au mai spus că BP va renunţa şi la ţinta referitoare la un profit operaţional de 49 de miliarde de dolari în acest an şi în schimb va anunţa o ţintă de creştere procentuală anuală. Tot miercuri, BP va da publicităţii planurile sale referitoare la vânzarea unor active şi renunţarea la alte investiţii cu emisii reduse de carbon, în ideea de a-şi reduce datoria şi a îmbunătăţi recompensele acordate acţionarilor.

La nivelul întregului sector energetic, o serie de mari companii, care şi-au restructurat portofoliile ca răspuns la nevoia de a reduce emisiile de carbon şi a contracara schimbările climatice, au revenit în ultima perioadă asupra planurilor şi se concentrează, din nou, pe petrol şi gaze, unde randamentele au devenit mai bune pe măsură ce preţurile la combustibili şi-au revenit după minimele atinse în timpul pandemiei.

Planurile investitorilor au fost modificate şi de realegerea lui Donald Trump, un susţinător al combustibililor fosili, în funcţia de preşedinte al SUA.

În cazul BP, presiunile pentru reorientarea atenţiei spre combustibili fosili s-au intensificat după ce fondul de investiţii Elliott Investment Management a acumulat o participaţie de aproape 5% din acţiunile grupului britanic. Elliott Investment Management, renumit pentru schimbările pe care le-a cerut la companii precum Honeywell şi Southwest Airlines, vrea o mai strică disciplină a costurilor la BP. O sursă citată de Reuters a spus că Elliott ar vrea ca BP să îşi reducă cheltuielile în domeniul energiilor regenerabile şi să îşi vândă active precum parcurile fotovoltaice şi eoliene.

Sub conducerea fostului CEO, Bernard Looney, BP a promis în 2020 că îşi va reduce producţia de petrol şi gaze cu 40% şi de asemenea că îşi va creşte rapid capacităţile regenerabile până în 2030. Însă, în 2023, BP a revizuit, până la 25%, ţinta referitoare la reducerea producţiei de petrol şi gaze iar de la preluarea postului de CEO, Murray Auchincloss a încetinit investiţiile în regenerabile şi a anunţat planuri vizând reducerea costurilor şi personalului cu 5%.

Te-ar mai putea interesa și
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din Europa de Sud-Est
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din ...
Synevo România, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de diagnostic medical din România, anunță numirea lui Adrian Tudoscă (foto) în funcția de director general. Totodată,......
Premierul bulgar Andrei Gurov anunță că 210 milioane de euro sunt alocate companiilor locale din sectoarele strategice
Premierul bulgar Andrei Gurov anunță că 210 milioane de euro sunt alocate companiilor locale din sectoarele strategice
La întâlnirea de marţi cu Marek Mora, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI), şi cu Marjut Falkstedt, ...
Șeful CNAIR: Peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, deschiși circulației în mandatul meu
Șeful CNAIR: Peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, deschiși circulației în mandatul meu
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...
Patru concerte și un avertisment: chiverniseala este o capcană dacă uităm de hrana sufetului! Noi vrem să fim trimbulinzi!
Patru concerte și un avertisment: chiverniseala este o capcană dacă uităm de hrana sufetului! Noi vrem să fim trimbulinzi!
Luna aprilie aduce publicului din nordul și vestul țării bucuria întâlnirii în premieră cu muzica albastră a doi ...