Criză multiplă în siderurgie – Reuniune a miniştrilor din UE la Paris

Reprezentanţi din o serie de ţări din Uniunea Europeană vor participa joi la o reuniune ministerială la Paris în legătură cu criza multiplă prin care trece sectorul siderurgic, la care s-a adăugat şi ultima ameninţare determinată de anunţul privind taxele din Statele Unite al Administraţiei lui Donald Trump, informează agenţia EFE.
AGERPRES - mar, 25 feb. 2025, 11:36
Criză multiplă în siderurgie - Reuniune a miniştrilor din UE la Paris

Cabinetul ministrului francez al Industriei şi Energiei, Marc Ferraci, care a convocat această reuniune împreună cu omologul italian, Adolfo Urso, a explicat că scopul reuniunii este abordarea subiectului privind „viitorul industriei siderurgice europene”, scrie Agerpres.

Au fost invitaţi reprezentanţi din Polonia, Italia, Spania, Luxemburg, Slovacia, Grecia, Finlanda, Austria, Ungaria, Suedia, Ţările de Jos, România, Belgia şi vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Preşedinţiei poloneze a Consiliului UE, a precizat Guvernul francez.

O parte dintre miniştri (lista nu a fost comunicată încă) vor fi prezenţi fizic, iar alţii vor participa prin videoconferinţă.

Obiectivul declarat al reuniunii este discutarea „dificultăţilor actuale ale industriei siderurgice, a provocărilor decarbonizării şi competitivităţii pe termen lung şi a măsurilor ce trebuie luate pentru menţinerea activităţii în Europa în acest sector cheie”, în perspectiva pregătirii „dialogului strategic” pentru sector, pe care îl va lansa Bruxelles în martie.

De asemenea, vor fi împărtăşite constatările legate de situaţia actuală şi soluţiile, împreună cu alţi actori din sectorul siderurgic, respectiv cu companiile şi sindicatele.

De fapt, scrie EFE, se aşteaptă ca din această reuniune să rezulte o declaraţie comună şi propuneri concrete. Departamentul francez al Industriei şi Energiei a prevăzut o conferinţă de presă la finalul reuniunii.

Siderurgia europeană se confruntă cu serioase probleme de competitivitate, printre altele din cauza preţurilor ridicate ale energiei, a scăderii cererii interne şi presiunii venite din partea producţiei chineze.

La toate acestea se adaugă anunţul făcut de Donald Trump pe 10 februarie privind introducerea unor taxe de 25% asupra importurilor de oţel şi majorarea celor privind aluminiul de la 10% la 25%.

Te-ar mai putea interesa și
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, iar 8,5 mil clienți sunt înrolați în transferuri pe baza numărului de telefon
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, ...
eMAG și ING Bank România lansează plata comenzilor online prin intermediul RoPay. Soluția RoPay este complet digitală și gratuită. Prin ea, clienții eMAG pot achita instant costul......
Lovitură primită de gigantul HP în România. E bun de plată
Lovitură primită de gigantul HP în România. E bun de plată
SC Hewlett – Packard (HP) România, actuala Enterprise Services Romania, a abuzat de poziția sa dominantă pe piața imprimantelor ...
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru, pe Facebook: „Azi suntem şi la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunţat înainte” ( percheziţii la Casa de pensii Bucureşti)
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru, pe Facebook: „Azi suntem şi la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunţat ...
DIICOT a postat miercuri un mesaj pe Facebook în care îl ironizează pe ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, ...
PPC pune o baterie de 80 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC pune o baterie de 80 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC Renewables România, cel mai mare investitor privat în energie regenerabilă din România, continuă dezvoltarea portofoliului ...