Elon Musk a tăiat accidental, prin intermediul DOGE, fondurile pentru prevenirea Ebola, dar a revenit repede

Miliardarul Elon Musk a declarat la o ședință a guvernului american de miercuri că departamentul pe care îl coordonează a tăiat accidental fondurile pentru prevenirea răspândirii virusului Ebola, relatează joi dpa, preluată de Agerpres.
AGERPRES - J, 27 feb. 2025, 09:11
Elon Musk a tăiat accidental, prin intermediul DOGE, fondurile pentru prevenirea Ebola, dar a revenit repede

Elon Musk a declarat că Departamentul pentru eficiență guvernamentală (DOGE) a făcut greșeli când a tăiat finanțări pentru slujbe și programe în ultimele săptămâni.

„Nu vom fi perfecți, dar când facem greșeli le vom repara rapid”, a spus Musk.

Miliardarul, care nu este membru al cabinetului Trump sau un oficial ales, a declarat că una dintre aceste greșeli a fost anularea accidentală a fondurilor pentru prevenirea răspândirii virusului Ebola, atunci când a restructurat Agenția SUA de ajutor pentru dezvoltare (USAID).

„Cred că ne dorim cu toții prevenirea Ebola. Așa că am restabilit prevenirea Ebola imediat și nu a existat nicio întrerupere”, a dat el asigurări. „Dar trebuie să ne mișcăm repede dacă este să realizăm o reducere a deficitului de o mie de miliarde de dolari în anul financiar 2026. Asta presupune să economisim 4 miliarde de dolari pe zi, în fiecare zi, de acum și până la sfârșitul lui septembrie. Dar o putem face și o vom face”, a adăugat Musk.

Ebola este boală contagioasă care poate pune viața în pericol. Virusul se transmite prin contact fizic și prin contactul cu fluidele corporale.

USAID este una dintre cele mai mari agenții de ajutor din lume, având un personal de circa 10.000 de persoane, din care două treimi lucrează în afara SUA. Agenția gestionează mare parte din asistența umanitară a guvernului SUA pentru țări în curs de dezvoltare și țări în criză.

Administrația lui Donald Trump a destructurat efectiv agenția, plasând aproape întreg personalul în concediu. Trump a înghețat fondurile agenției în ianuarie pe durata unei evaluări interne, ceea ce a afectat o amplă rețea de inițiative de pe întreg globul.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
O navă comercială a fost lovită de o dronă, în Marea Neagră, lângă Constanţa. Ambarcaţiunea s-a scufundat
O navă comercială a fost lovită de o dronă, în Marea Neagră, lângă Constanţa. Ambarcaţiunea s-a scufundat
O navă comercială a fost lovită în Marea Neagră, la circa 25 de kilometri (13 mile marine) de Constanţa. Conform surselor citate de presa românească, ambarcaţiunea s-a scufundat....
Bulgaria, super-bateria Balcanilor. Vecinii de la Sud de Dunăre şi-au dublat capacitatea de stocare a energiei, în ultimul an – analiza Reuters
Bulgaria, super-bateria Balcanilor. Vecinii de la Sud de Dunăre şi-au dublat capacitatea de stocare a energiei, în ultimul ...
Într-un moment în care Europa se confruntă cu preţuri ridicate la energie, îngrijorări privind aprovizionarea şi perspectiva ...
Industrie – Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)
Industrie – Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu ...
Interzis pentru mașinile chinezeşti BYD la o bază militară SUA din Japonia
Interzis pentru mașinile chinezeşti BYD la o bază militară SUA din Japonia
Armata americană a declarat vineri că va interzice prezenţa vehiculelor produse de fabricantul chinez de maşini electrice ...