Activele nete ale fondurilor de investiții din România au crescut cu 1,6% în ianuarie 2025, până la suma de 49,1 miliarde de lei

Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut în luna ianuarie cu 1,6%, până la nivelul de 49,1 miliarde de lei (9,9 miliarde de euro), iar intrările nete ale lunii au totalizat 211 milioane de lei (42,4 milioane de euro), conform unui comunicat al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri transmis vineri către Agerpres.
AGERPRES - vin, 28 feb. 2025, 16:45
Activele nete ale fondurilor de investiții din România au crescut cu 1,6% în ianuarie 2025, până la suma de 49,1 miliarde de lei

Cele mai performante cinci fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 15,2% şi 22,9%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante cinci fonduri au avut randamente cuprinse între 44,7% şi 47,1%, obţinute de-a lungul ultimilor trei ani de zile (faţă de luna ianuarie 2022).

Activele nete ale celor 94 de fonduri deschise locale au crescut în luna ianuarie cu 1,7%, până la 27 miliarde lei (5,43 de miliarde de euro).

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna luna ianuarie intrări nete de 253,6 milioane lei (51 de milioane de euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (+170,6 milioane de lei) şi cele reunite sub categoria „alte fonduri” (+107,1 milioane de lei), în vreme ce fondurile de acţiuni (-21,2 milioane de lei), cele diversificate (-1,8 milioane de lei), precum şi cele de randament absolut (-1,1 milioane de lei) au avut ieşiri nete.

Activele nete exprimate în lei ale celor 117 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna ianuarie cu 2,7%, până la la 2,3 miliarde de lei (0,46 de miliarde de euro).

Activele nete ale celor 36 de fonduri de investiţii alternative au crescut cu 1,3% în luna ianuarie, până la 19,8 miliarde de lei (4 miliarde de euro); fondurile de investiţii alternative locale au avut ieşiri nete de 54,8 milioane lei (11 milioane de euro) în luna raportată.

Te-ar mai putea interesa și
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, își diversifică portofoliul comercial printr-o nouă linie de business axată pe reducerea costurilor de exploatare prin instalarea......
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, și-a capitalizat firma din România ...
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este de trei ori cât inflația. Cât aveți în plus și care e reversul medaliei
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este ...
Sumele deținute de cei peste 8,3 milioane de români cu contribuție obligatorie în sistemul de pensii administrate privat ...
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, ...