Administraţia Trump aprobă vânzarea de arme către Israel în valoare de 4 miliarde de dolari

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat sâmbătă aprobarea unei vânzări majore de arme către Israel în valoare de 4 miliarde de dolari, informează AFP, Reuters şi EFE.
AGERPRES - D, 02 mart. 2025, 09:37
Administraţia Trump aprobă vânzarea de arme către Israel în valoare de 4 miliarde de dolari
„Am semnat o declaraţie de a folosi autoritatea de urgenţă pentru a accelera livrarea de asistenţă militară Israelului în valoare de aproximativ 4 miliarde de dolari”, a declarat secretarul de stat Marco Rubio într-un comunicat.

Administraţia a notificat Congresul cu privire la aceste vânzări de arme potenţiale în caz de urgenţă, ocolind o practică îndelungată de a oferi preşedinţilor şi membrilor de rang înalt ai comisiilor de relaţii externe din Camera Reprezentanţilor şi Senat posibilitatea de a analiza vânzarea şi de a cere mai multe informaţii înainte de a face o notificare oficială către Congres.

Este a doua oară când administraţia preşedintelui Trump recurge la acest artificiu pentru a aproba rapid vânzările de arme către Israel. Şi administraţia Biden a folosit autoritatea de urgenţă pentru a aproba vânzarea de arme către Israel fără revizuirea Congresului, aminteşte Reuters.

Administraţia Trump, care a preluat mandatul pe 20 ianuarie, a aprobat vânzări majore de armament către Israel de aproape 12 miliarde de dolari, a anunţat Rubio într-un comunicat, adăugând că „va continua să folosească toate instrumentele disponibile pentru a îndeplini angajamentul de lungă durată al Americii faţă de securitatea Israelului, inclusiv mijloace de contracarare a ameninţărilor la securitate”.

Accelerarea livrării de arme vine după decizia lui Trump din 25 ianuarie de a dezgheţa livrarea către Israel a unui transport de 1.800 de bombe MK-84, fiecare cântărind 900 de kilograme, care fusese oprită de predecesorul său, Joe Biden.

„Decizia de a anula embargoul parţial asupra armelor impus de administraţia Biden, care a blocat în mod necorespunzător o serie de arme şi muniţii pentru Israel, este un alt semn că Israelul nu are un aliat mai important la Casa Albă decât preşedintele Trump”, a comentat Rubio în comunicatul de presă.

Deşi Biden a susţinut ofensiva israeliană din Fâşia Gaza şi a menţinut aprovizionarea cu arme, el a decis să nu mai trimită aceste bombe masive în mai 2024 de teamă că vor fi folosite în zonele dens populate din Rafah, la sud de enclavă.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată de Ministerul Finanţelor, de cinci ori peste volumul anunţat, fiind una......
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane ...