Kremlinul apreciază că schimbarea politicii externe a SUA „coincide în mare măsură” cu viziunea sa

Kremlinul a declarat duminica aceasta că schimbarea radicală a politicii externe a SUA faţă de Rusia coincide "în mare măsură" cu viziunea sa, informează AFP.
AGERPRES - D, 02 mart. 2025, 11:42
Kremlinul apreciază că schimbarea politicii externe a SUA
Noua administraţie a preşedintelui american Donald Trump schimbă rapid toate configuraţiile politicii sale externe. „Acest lucru coincide în mare măsură cu viziunea noastră”, i-a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, unui reporter al televiziunii de stat, într-un interviu în cadrul programului ”Moscova. Kremlin. Putin”.

„Mai este un drum lung de parcurs, deoarece întreaga relaţie bilaterală a suferit pagube enorme. Dar dacă voinţa politică a ambilor lideri, preşedintele (rus Vladimir) Putin şi preşedintele Trump, este menţinută, această cale poate fi destul de rapidă şi încununată de succes”, a adăugat Peskov.

„Am votat (alături de SUA) în favoarea unei rezoluţii a Adunării Generale a ONU care conţine formulări absolut echilibrate privind criza ucraineană. A fost într-adevăr un lucru de neimaginat”, a subliniat el, citat de EFE.

De la învestirea sa, la 20 ianuarie, Donald Trump a schimbat semnificativ politica externă a SUA comparativ cu abordarea predecesorului său Joe Biden, aliniindu-se mai strâns cu Moscova.

Interviul cu Peskiv, care va fi difuzat duminică seară, a fost înregistrat miercuri, cu două zile înainte de vizita preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington, care s-a încheiat brusc după o ceartă dură la Casa Albă cu preşedintele american şi cu vicepreşedintele J.D. Vance, notează EFE.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul „o singură dată”
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei ...
Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul "o singură dată" (statul nu mai cere informaţii pe care le deţine deja), interoperabilitatea......
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul acesta – Program guvernare
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul ...
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaţionalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să ...
Program guvernare – Nu vor fi vândute active strategice profitabile fără o evaluare corectă, dar pot fi listate pachete minoritare din companii de stat
Program guvernare – Nu vor fi vândute active strategice profitabile fără o evaluare corectă, dar pot fi listate ...
Activele strategice profitabile nu vor fi vândute sub presiune bugetară şi fără o evaluare corectă, dar va fi păstrată ...
Centrala nucleară de la Cernavodă ar urma să fie repornită cu ambele unități la 1 noiembrie, potrivit noului buget rectificat al Nuclearelectrica. Profitul pe 2026 al SNN scade cu 41% față de estimarea inițială
Centrala nucleară de la Cernavodă ar urma să fie repornită cu ambele unități la 1 noiembrie, potrivit noului buget ...
Profitul Nucearlectrica (SNN) este estimat să scadă cu 41% in acest an față de bugetarea inițială ca urmare a opririi ...