Deficitul bugetar al Italiei a scăzut peste așteptări în 2024, până la 3,4%

Deficitul bugetar al Italiei a scăzut anul trecut mai mult decât se estima, la 3,4% din PIB, deşi creşterea economică a fost sub previziunile Guvernului, arată datele publicate luni de Institutul de Statistică (Istat), informează Euronews, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 03 mart. 2025, 21:55
Deficitul bugetar al Italiei a scăzut peste așteptări în 2024, până la 3,4%

Obiectivul autorităţilor de la Roma în acest an era un deficit de 3,8% din PIB, de la 7,2% din PIB în 2023.

Italia este vizată de procedura de deficit excesiv (EDP) şi a promis ca până în 2026 să readucă deficitul sub limita stabilită de UE, de 3% din PIB, şi să înceapă reducerea datoriei ca procent din PIB începând din 2027.

Italia, a treia economie a zonei euro, a înregistrat o creştere de 0,7% în 2024, similară cu cea din 2023, în timp ce Guvernul se aştepta la un avans de 1%. Comparativ, Spania şi Franţa au raportat anul trecut creşteri de 3,2% şi, respectiv, 1,1%, în timp ce Germania a înregistrat al doilea declin consecutiv.

Avansul PIB-ului Italiei în 2024 a fost condus în special de consum: cheltuielile gospodăriilor au urcat cu 0,4%, iar cheltuielile guvernamentale cu 1,1%. Cererea externă a stimulat de asemenea creşterea, exporturile au urcat cu 0,4%. Pe de altă parte, importurile de mărfuri şi servicii s-au contractat cu 0,7%.

Italia, care are a doua cea mai ridicată datorie din zona euro, a raportat anul trecut o creştere a datoriei publice ca procent din PIB, la 135,3%, de la 134,6% în 2023.

Ponderea impozitelor în PIB a crescut cu 1,2 puncte procentuale în 2024, la 42,6%, de la 41,4% în 2023, conform datelor Istat.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri sunt acum pe piețe, o liberalizare a prețui pentru clienții casnici va......
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru speranţele de redresare ale sectorului financiar (analiză eToro)
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru ...
Marile bănci intră în centrul atenţiei săptămâna aceasta pentru a-şi prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Tribunalul Bucureşti a admis marţi cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură ...
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Creşterea preţurilor la energia electrică, petrol şi gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflaţiei, iar ...