Germania vrea o armată foarte puternică şi pregăteşte sute de miliarde de euro pentru apărare şi alte investiţii în economie. Ce semnal trimite inamicilor

Alianţa conservatoare germană de centru dreapta condusă de Friedrich Merz, Uniunea Creştin-Democrată - Uniunea Creştin Socială (CDU-CSU), şi Partidul Social Democrat (SPD) al cancelarului în exerciţiu Olaf Scholz, care negociază formarea viitorului guvern, au anunţat marţi că doresc să facă investiţii fără precedent de câteva sute de miliarde de euro pentru a consolida apărarea şi economia ţării, relatează AFP şi dpa.
AGERPRES - mie, 05 mart. 2025, 09:34
Germania vrea o armată foarte puternică şi pregăteşte sute de miliarde de euro pentru apărare şi alte investiţii în economie. Ce semnal trimite inamicilor

Partidele au anunţat că au convenit crearea unui fond special de 500 de miliarde de euro pentru investiţii în infrastructură, dar şi relaxarea aşa-numitei „frâne a datoriei” în vederea consolidării apărării, scrie Agerpres.

„Având în vedere pericolele care ameninţă libertatea şi pacea pe continentul nostru, cuvântul de ordine pentru apărarea noastră trebuie să fie: indiferent de cost!”, a declarat viitorul cancelar german Friedrich Merz, a cărui alianţă conservatoare a câştigat alegerile legislative.

Această expresie face referire la declaraţiile făcute în 2012 de preşedintele de atunci al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, pentru a semnala disponibilitatea instituţiei monetare de a apăra cu orice preţ euro în timpul crizei datoriilor.

În ceea ce priveşte apărarea, cele două formaţiuni politice vor cere săptămâna viitoare un vot în Bundestag pentru a putea ocoli regulile naţionale constituţionale care limitează deficitul bugetar public.

Toate cheltuielile pentru apărare care depăşesc pragul de un punct procentual din produsul intern brut german, adică în jur de 45 de miliarde de euro, pot fi votate fără a ţine cont de aşa-numitul mecanism de „frâna datoriilor”. Acesta din urmă limitează, în principiu, deficitul bugetar anual al guvernului la 0,35% din PIB.

„Vremurile grele necesită măsuri foarte serioase”, a subliniat liderul conservator Markus Soeder.

„Trimitem un semnal prietenilor şi inamicilor: Germania este aici. Germania nu se retrage. Vom face tot ce este necesar pentru a proteja şi consolida Germania. Şi pentru ca Europa să meargă înainte”, a adăugat el.

Ministrul apărării, Boris Pistorius, un social-democrat, a descris acest acord drept o „zi istorică” pentru securitatea Germaniei, adăugând că marchează un moment semnificativ atât pentru armată, cât şi pentru întreaga ţară.

Presa germană a relatat despre planuri de investiţii în armata germană între 200 şi 400 de miliarde de euro. Prin comparaţie, bugetul federal anual german este de aproximativ 480 de miliarde de euro.

Totodată, viitorul cancelar conservator Friedrich Merz a anunţat că doreşte să ajungă la un acord pentru deblocarea unui ajutor militar suplimentar între 3 şi 3,5 miliarde de euro pentru Ucraina, ca urmare a deciziei Statelor Unite de a-şi suspenda ajutorul miliar pentru Kiev.

„Plecăm de la principiul că fondurile vor fi eliberate rapid”, a spus el. Acestea au fost planificate încă de anul trecut, dar au fost îngheţate de cancelarul social-democrat Olaf Scholz.

Te-ar mai putea interesa și
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi privind posibila legătură dintre produsele chimice pentru îndreptarea......
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...