Afacerile Promelek XXI au crescut cu 5% în 2024, la aproape 46 de milioane de euro

Promelek XXI a încheiat 2024 afaceri de 228,3 milioane de lei (45,9 milioane de euro), în creștere cu 5% față de anul precedent. Evoluția a fost susținută de proiectele de modernizare a sistemelor de iluminat pentru clădirile publice, dar și de unități de învățământ și spitale, de livrarea de stații de încărcare a vehiculelor electrice și de consolidarea prezenței companiei pe segmentul echipării de tablouri electrice și automatizării clădirilor inteligente.
Andrada Ghira - mie, 05 mart. 2025, 12:12
Afacerile Promelek XXI au crescut cu 5% în 2024, la aproape 46 de milioane de euro

„Creșterea cererii pentru sisteme de iluminat performante și extinderea rețelelor, impulsionată de consumul tot mai ridicat, au contribuit semnificativ la rezultatele noastre din 2024. În paralel, am fost afectați de presiunile din sectorul distribuției de materiale electrice, de scăderea pieței rezidențiale și de stagnarea investițiilor în clădiri de birouri și spații logistice”, a declarat Károly Nagy, Director General PROMELEK XXI.

Anul trecut, divizia de distribuție a acoperit aproximativ jumătate din cifra de afaceri, iar proiectele au reprezentat mai mult de o treime din vânzări, diferența fiind acoperită de atelierul de producție. Aceste procente vor rămâne stabile, fără a suferi modificări semnificative în 2025, potrivit reprezentantului Promelek XXI.

În ultimul an, compania și-a extins portofoliul de lucrări în domeniul eficientizării energetice, o tendință care va continua și pe viitor.

Cele mai multe solicitări au venit din partea clienților din sectorul logistic și al spațiilor office, reprezentând 48% din total, urmate de sectorul public (18%), HoReCa și rezidențial (18%) și cel industrial (16%). Lucrările din domeniul eficienței energetice acoperă în prezent 38% din portofoliul diviziei de proiecte a companiei clujene.

Cererea pentru soluțiile avansate de iluminat și eficiență energetică va fi impulsionată anul acesta de finanțările locale și europene destinate modernizării instituțiilor publice, mai crede oficialul companiei.

PROMELEK XXI și-a început activitatea în 1996, în Cluj-Napoca, sub denumirea Promod, oferind soluții complete pentru instalații electrice de joasă şi medie tensiune și o gamă completă de servicii tehnico-comerciale și logistice. Compania este deținută, în proporție de 77,6%, de grupul Elektra, în timp ce 19,4% este în proprietatea co-fondatorului companiei, Károly Nagy, iar 3% este deținută de Remus Hațegan, Director Executiv.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Alimentarea cu apă potabilă a mai multor zone din oraşul Breaza şi a comunei Adunaţi va fi întreruptă, luni seară, ca urmare a vijeliei şi a întreruperii alimentării cu energie electrică......
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough, Marea Britanie, s-a deschis luni, Boeing şi Airbus asigurându-şi primele comenzi ...
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, deși blocul european a făcut concesii
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, ...
Statele Unite sunt "profund îngrijorate" de planurile Uniunii Europene de a impune costuri ale emisiilor de carbon la unele ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală ...