Rompetrol a câștigat licitația pentru combustibilul transportului public din Iași

Rompetrol Downstream, divizia de distribuție a grupului Rompetrol, a câștigat și licitația la care Compania de Transport Public Iași a cerut motorină pentru parcul auto, potrivit datelor de la Bursa Română de Mărfuri, unde s-a organizat licitația.
Mihai Nicuţ - J, 06 mart. 2025, 11:13
Rompetrol a câștigat licitația pentru combustibilul transportului public din Iași

Rompetrol a câștigat licitația pentru livrarea a 4.150 de tone de motorină euro 5 către societatea de transport ieșeană pentru că a venit cu cel mai mic preț. Astfel, Rompetrol a oferit, în final, un preț de 4.123 de lei pe tona de motorină euro 5 (fără acciză și TVA), mai mic decât cel al celorlalți doi competitori. Oscar Downstream a venit cu 4.151 de lei pe tonă, Get Oil cu 4.235 de lei, iar Almatar Trans cu 4.330 de lei pe tonă.

Licitația a fost organizată la finalul lunii ianuarie, iar valoarea totală a contractului câștigat de Rompetrol Downstream se ridică la 17,1 milioane de lei, fără accize și TVA. Livrarea se face din februarie 2025 până în ianuarie 2026.

Rompetrol a reușit să câștige licitațiile pentru livrarea de carburanți pentru transportul public din mai multe orașe din România: Brașov, Buzău, Brăila, Pitești, Baia Mare, Focșani, Sighișoara, Timișoara, Sibiu,  Constanța, Ploiești și, acum, Iași. Carburanții sunt produși la rafinăria Petromidia, cea mai mare din țară.

La sfârșitul lunii decembrie 2024, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 1.342 puncte de comercializare, incluzând rețeaua de stații proprii, stații partener, stații mobile: expres, CUVE si RBI. Rompetrol Downstream a raportat, pentru anul 2024, o cifră de afaceri brută de 3,18 miliarde de dolari și un profit net de 15,8 milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...