Bursele europene şi randamentele la împrumuturi au crescut pe fondul perspectivelor de majorare a investiţiilor în Europa

Bursele europene şi dobânzile la care se împrumută statele europene au crescut joi, impulsionate de anunţurile referitoare la investiţiile mari ale Germaniei şi, la nivel general, ale întregii Europa pentru a susţine economia şi sectorul apărării, transmite AFP.
AGERPRES - J, 06 mart. 2025, 12:35
Bursele europene şi randamentele la împrumuturi au crescut pe fondul perspectivelor de majorare a investiţiilor în Europa

În jurul orei 08:10 GMT, bursa de la Paris înregistra un avans de 0,55%, cea de la Frankfurt era în creştere cu 1,07% iar cea de la Milano afişa un avans de 0,86%, scrie Agerpres.

Pieţele de acţiuni au fost stimulate de „faimosul „wake up call european” aşteptat de mult timp după anunţurile comune de relansare a Uniunii Europene şi a Germaniei, estimează John Plassard, specialist în investiţii la Mirabaud.

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se reunesc joi, la Bruxelles, pentru un summit extraordinar cu privire la Ucraina, destinat să asigure această ţară că nu va fi lăsată singură în faţa agresiunii ruse şi să adopte decizii privind consolidarea apărării europene.

Într-un context geopolitic haotic, Comisia Europeană a dezvoltat un plan pentru „reînarmarea Europei” care vizează mobilizarea a aproximativ 800 miliarde de euro.

Toate aceste anunţuri duc la creşterea cotaţiilor companiilor din sectorul apărării. La bursa de la Paris, joi dimineaţa, acţiunile Thales erau în creştere cu 4,36% iar titlurile Dassault Aviation erau în creştere cu 5,78%. La bursa de la Milano, acţiunile Leonardo erau în creştere cu 3,05%.

În paralel, Germania a anunţat marţi seara că va debloca sute de miliarde de euro pentru reînarmarea sa, o schimbare majoră în plină furtună geopolitică provocată de apropierea lui Donald Trump de Rusia. Prima economie europeană, care este de doi ani în recesiune, va lansa un fond special de 500 de miliarde de euro pe 10 ani.

„O creştere a împrumuturilor înseamnă o majorare a ofertei de obligaţiuni, ceea ce antrenează o scădere a preţurilor obligaţiunilor de stat şi o creştere a randamentelor obligaţiunilor”, a explicat Gustav Helgesson, analist la Seb.

În consecinţă, randamentele la obligaţiunile germane pe 10 ani, un indicator de referinţă în Europa, au urcat de la 2,49% marţi, până la 2,79% miercuri, cea mai puternică creştere înregistrată pe parcursul unei singure şedinţe de la reunificarea Germaniei în 1990.

„Această mişcare a antrenat în siajul său randamentul altor obligaţiuni europene”, a adăugat Gustav Helgesson.

Joi dimineaţa, randamentele pentru Bund-urile germane au urcat până la 2,89%, de la 2,79% miercuri seara. Randamentele pentru obligaţiunile franceze pe 10 ani au urcat până la 3,59%, de la 3,49% miercuri seara.

Moneda euro a profitat şi ea de această dinamică, apreciindu-se cu 0,10% în raport cu dolarul, până la un curs de 1,0800 dolari pentru un euro, după ce anterior a atins cel mai ridicat nivel în raport cu moneda americană de după luna noiembrie.

În paralel, investitorii aşteaptă decizia de politică monetară a Băncii Centrale Europene, care ar putea anunţa joi o nouă reducere a costului creditului cu 0,25%.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...