Care este cel mai mare risc sistemic pentru România în 2025, în opinia BNR

Cel mai important risc sistemic la adresa stabilităţii financiare pe care Banca Naţională a României îl consideră sever se referă la incertitudinea fără precedent la nivel global, care survine pe fondul multiplelor evenimente geopolitice, a declarat, joi, Matei Kubinschi, director adjunct, Direcţia Stabilitate Financiară, BNR.
AGERPRES - J, 06 mart. 2025, 13:57
Care este cel mai mare risc sistemic pentru România în 2025, în opinia BNR

„Principalele riscuri la adresa stabilităţii financiare au rămas ridicate, similar cu rapoartele precedente şi cu evaluările pe care le fac şi alte instituţii europene specializate în acest domeniu. Cel mai important risc sistemic pe care noi îl considerăm sever se referă la incertitudinea la nivel global, incertitudinea fără precedent, care survine pe fondul multiplelor evenimente geopolitice, precum război, reconfigurări politice la nivel global, tendinţa de a ne muta dinspre globalizare spre o orientare internă şi mai recent tarifele comerciale anunţate de administraţia americană. Toate aceste evenimente, sigur, au un impact economic direct şi vom vedea care este acest impact, dar până atunci eu aş vrea doar să subliniez faptul că incertitudinea produce efecte şi prin ea în sine, pentru că ea afectează comportamentul investitorilor, consumatorilor, firmelor, poate să producă volatilitate în pieţele financiare, poate să amâne sau să determine renunţarea la unele investiţii din partea companiilor şi poate schimba chiar şi comportamentul oamenilor, să-i determine să economisească preventiv sau orice alte modificări în comportamentul de consum”, a spus Matei Kubinschi, la conferinţa „Anul Financiar 2025”, ediţia XI, eveniment organizat de Finmedia.

El a afirmat că pe plan intern există „problema deficitelor gemene”, iar tendinţa de înrăutăţire observată în 2024 poate doar să contribuie la prelungirea procesului de consolidare fiscală, scrie Agerpres.

„Aş vrea să insist asupra implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. La început, România se afla printre statele fruntaşe, să zicem, în implementarea proiectului, atât din perspectiva cererilor de plată, cât şi a sumelor atrase. Acum, dacă ne uităm, programul este semnificativ întârziat. România a rămas printre ultimele state din UE. În ceea ce priveşte îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor, suntem undeva la 14%, media UE fiind spre 29%, iar din perspectiva sumelor atrase ne plasăm undeva sub 30%, când sunt multe state care au depăşit deja 60-65%, cum ar fi Franţa sau Germania. Întârzierile acestea au potenţialul de a afecta şi posibilitatea de a atrage sumele care au mai rămas, care sunt foarte importante, mai sunt cam 19 miliarde de euro pe care le putem atrage, sigur, foarte importante în condiţiile în care anul acesta necesarul de finanţare al statului român este unul considerabil. Cred că este esenţial să se accelereze ritmul de implementare şi al jaloanelor şi ţintelor, dar sigur şi al proiectelor şi să se prioritizeze proiectele care au cea mai mare şansă de reuşită să fie implementate în perioada desfăşurării PNRR-ului, adică până la jumătatea anului 2026”, a declarat Matei Kubinschi.

Te-ar mai putea interesa și
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul guvernului italian, relatează Reuters şi Ansa....
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Reţeaua de televiziune americană CNN a anunţat joi un acord cu compania de tehnologie Google pentru a integra tehnologii ...
De ce promoțiile au devenit un instrument important în economia platformelor digitale
De ce promoțiile au devenit un instrument important în economia platformelor digitale
Promoțiile au devenit o componentă importantă a economiei digitale, fiind prezente în magazine online, aplicații de ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile montane. Explicațiile ANMAP
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile ...
Agentia Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) transmite informații despre stadiul procedurii de mediu pentru ...