Turcia – Banca centrală a redus a redus cu 250 puncte de bază dobânda de politică monetară, pentru a treia lună consecutiv

Banca Centrală a Turciei a redus cu 250 puncte de bază dobânda de politică monetară, pentru a treia lună consecutiv, pe fondul încetinirii inflaţiei, transmite AP.
AGERPRES - J, 06 mart. 2025, 14:55
Turcia - Banca centrală a redus a redus cu 250 puncte de bază dobânda de politică monetară, pentru a treia lună consecutiv

Comitetul de politică monetară de la Banca Turciei, condus de guvernatorul Fatih Karahan, a redus rata dobânzii la 42,5%, de la 45%, în linie cu estimările, scrie Agerpres.

Datele oficiale au indicat că rata anuală a inflaţiei a scăzut sub 40%, pentru prima dată în ultimii aproape doi ani.

Într-un comunicat dat publicităţii joi, Banca Turciei a informat că va analiza tendinţele inflaţioniste şi va ajusta cu prudenţă ratele la viitoare reuniuni de politică monetară.

„Deşi aşteptările inflaţioniste şi evoluţia preţurilor tind să se îmbunătăţească, ele continuă să prezinte riscuri procesului dezinflaţionist. Instrumentele de politică monetară vor fi utilizate eficient în cazul în care se prevede o deteriorare persistentă şi semnificativă a inflaţiei”, se arată în comunicat.

În februarie, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 39,05%, de la 42,12% luna precedentă, conform datelor Institutului de Statistică al Turciei.

Mulţi analişti preconizează că Banca Centrală a Turciei o să relaxeze politica monetară în acelaşi ritm la următoarele şapte reuniuni din acest an.

Banca Centrală a Turciei are ca obiectiv o rată a inflaţiei de 21% la finalul anului.

Evoluţia preţurilor în primele luni din acest an va fi decisivă în determinarea nivelului dobânzilor, apreciază analiştii. În decembrie, Guvernul a decis pentru 2025 majorarea salariului minim cu 30%, o creştere mai redusă decât cea din 2024.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...