Rețele noi de distribuție a gazelor din 18 localități, finanțate prin bani din vânzarea certificatelor de CO2

Guvernul României a aprobat, astăzi, o Ordonanță de Urgență prin care sunt alocate fonduri suplimentare pentru finalizarea proiectelor de extindere, modernizare și conversie a rețelelor de transport și distribuție a gazelor naturale, potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.
Mihai Nicuţ - J, 06 mart. 2025, 22:04
Rețele noi de distribuție a gazelor din 18 localități, finanțate prin bani din vânzarea certificatelor de CO2

Această măsură va permite ca peste 44.000 gospodării din întreaga țară să aibă acces la gaze naturale, reducând, astfel, dependența de lemne pentru încălzire și contribuind la protecția mediului, arată comunicatul.

“Prin această decizie, se asigură continuarea, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027, a proiectelor pentru care au fost încheiate contracte de finanțare și care nu pot fi etapizate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, evitând astfel returnarea unor sume primite de la Uniunea Europeană, care se ridică la aproximativ 600 de milioane de lei”, arată comunicatul.

„Prin această măsură, salvăm 18 proiecte esențiale care vor aduce gaz în casele a peste 44.000 de gospodării din România. Vorbim despre comunități unde situația este dificilă, unde oamenii încă sunt nevoiți să depoziteze lemne în apartamente sau să îndure frigul iernilor grele. Fără această intervenție, ar fi existat riscul pierderii a 600 de milioane de lei deja investiți din fonduri europene, bani care ar fi trebuit returnați cu dobânzi. Mai mult, proiectele ar fi rămas nefinalizate, iar oamenii nu ar fi beneficiat de infrastructura pentru care s-au făcut eforturi majore. De aceea, am decis alocarea a 1,186 miliarde de lei pentru a sprijini finalizarea acestor lucrări, oferind localităților o alternativă viabilă la încălzirea cu lemne și contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a spus ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Pentru a acoperi costurile suplimentare generate de creșterea prețurilor din sectorul construcțiilor și de ajustările necesare în proiecte, Guvernul a alocat 1,18 miliarde de lei din sumele obținute prin licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, mai arată instituția.

Implementarea acestei măsuri nu doar că va îmbunătăți accesul la gaze naturale pentru cetățeni, dar va contribui și la obiectivele României și ale Uniunii Europene în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și tranziția către un sistem energetic mai sustenabil.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile SUA din sudul ţării, au declarat sâmbătă surse oficiale, relatează......
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanţul seismelor din Venezuela a depăşit vineri 5.000 de morţi, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat ...
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului ...
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele ...
Valul de căldură creşte factura la energie şi ne arată, în plus, şi cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic ...