DNA: Oficiali români vor să favorizeze Enel în proiectul Unităţilor 3 şi 4 ale Nuclearelectrica

Oficiali români implicaţi în privatizarea SC Electrica SA au în vedere, în schimbul unor sume de bani, favorizarea grupului italian Enel în procedura de construcţie a Unităţilor 3 şi 4 ale Nuclearelectrica, susţin procurorii DNA. Proiectul echivalează cu o privatizare parţială a Nuclearelectrica.
Economica.net - mar, 10 iun. 2014, 13:45
DNA: Oficiali români vor să favorizeze Enel în proiectul Unităţilor 3 şi 4 ale Nuclearelectrica

Informaţia apare în referatul prin care procurorii au solicitat Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Claudiu Dumbrăveanu, şi a unui director Enel, Florin Gugu, acuzaţi de fapte de corupţie.

‘De asemenea, reprezentanţi de la nivelul conducerii instituţiilor implicate în privatizarea Electrica au în vedere favorizarea grupului italian Enel în procedura de privatizare a Nuclearelectrica, unităţile 3 şi 4, în schimbul unor sume de bani’, se arată în referatul DNA.

Procurorii notează că, în cadrul procesului de privatizare a Electrica, pachetele majoritare de acţiuni a fost preluat de către grupul italian Enel S.p.A. pentru SC Electrica Banat SA, SC Ene Muntenia Sud SA şi SC Enel Dobrogea SA.

DNA arată că, pentru Enel Dobrogea şi Banat nu a fost stipulat niciun angajament de investiţii, iar pentru Enel Muntenia Sud nu au fost respectate obligaţiile de investiţii, ‘cu acordul tacit al autorităţilor române din cadrul ANRE, investiţiile parţiale raportate fiind acceptate, fără procedurile de verificare şi control din partea reprezentanţilor ANRE, în schimbul unor sume de bani date cu titlu de mită persoanelor din comisiile de control şi recepţie’.

Neasumarea obligaţiilor de investiţii a fost constatată în anul 2012 de Curtea de Conturi a României.

Potrivit DNA, prin intermediul SC Enel Servicii Comune SA, partea italiană acoperă participaţia proprie cu capital prin folosirea beneficiilor realizate de Enel.

‘Această societate este folosită ca entitate comercială intermediară scoaterii din ţară a sumelor de bani obţinute prin capitalizarea orelor de lucru, sume de bani direcţionate către Enel Investment Holding BV, societate comercială cu sediul în Amsterdam – Olanda, aflată în Grupul Enel, sumele de bani revenind în ţară prin alte mecanisme de transfer ca sume aferente obligaţiilor de investiţii angajate de partea italiană. În sensul celor arătate, participaţia ca obligaţie de investiţie din partea acţionarului italian provine tot din profitul realizat de societatea la care coacţionar este statul român, respectiv Enel Muntenia Sud, fără a putea fi cuantificată ca participaţie proprie a părţii italiene’, declară DNA.

Procurorii DNA l-au reţinut joi pe Claudiu Dumbrăveanu pentru luare de mită şi pe Florin Gugu, director Enel, pentru dare de mită. În acelaşi dosar a fost reţinut şi Gheorghe Ciubotaru, asociat la SC ElectroAlfa International, pentru complicitate la luare de mită.

‘În 2013, suspectul Dumbrăveanu, vicepreşedinte ANRE şi membru al Comitetului de reglementare, a pretins şi a obţinut de la suspectul Gugu, în baza unei înţelegeri anterioare, foloase necuvenite pentru SC ElectroAlfa International, al cărei asociat este suspectul Ciubotaru. Foloasele necuvenite constau în atribuirea a două contracte de execuţie lucrări în valoare totală de peste 407.000 lei, în schimbul îndeplinirii de către Claudiu Dumbrăveanu a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea la 21 iunie 2013, 2 şi 3 octombrie 2013 a unor intervenţii, în virtutea funcţiei, pentru avantajarea intereselor Enel, şi anume: micşorarea procentului de reducere a tarifelor de la -6% la -1,3%, majorarea unui spor de eficienţă de la 25% la 50% şi informarea Enel despre faptul că un control nu avea la bază o reclamaţie, ci era în programul anual de control’, se arată într-un comunicat al DNA.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă șosea în București: Drumul Radial DR1 – Vest Expres, aprobat de Ministerul Transporturilor
Nouă șosea în București: Drumul Radial DR1 – Vest Expres, aprobat de Ministerul Transporturilor
Ministerul Transporturilor aprobă studiul de fezabilitate pentru DR1 - Vest Expres, proiectul care va prelungi Bulevardul Timișoara până la Autostrada A0 în apropiere de Domnești, anunță joi......
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
Lucrările la lotul 1 Joița - Corbeanca din Autostrada Bucureștiului A0 Nord se apropie de 68%, însă pe unele sectoare ...
Glovo integrează Revolut Pay în România: plăți cu un singur click pentru comenzile din aplicație
Glovo integrează Revolut Pay în România: plăți cu un singur click pentru comenzile din aplicație
Glovo, una dintre cele mai importante platforme tehnologice din Europa pentru comenzi on-demand, și Revolut, aplicația ...
IKEA deschide două locații în București. GALERIE FOTO
IKEA deschide două locații în București. GALERIE FOTO
Retailerul suedez de mobilă IKEA deschide un Plan & Order Point și un Pick & Point în centrul comercial Grand Arena din ...