Creşterea economiei Greciei a fost peste aşteptări în 2024

Economia Greciei a crescut cu 2,3% în 2024, peste nivelul de 2,2% previzionat de autorităţile de la Atena, arată datele publicate de Oficiul Naţional de Statistică (Elstat), informează publicaţia Kathimerini, citată de Agerpres.
AGERPRES - D, 09 mart. 2025, 11:09
Creşterea economiei Greciei a fost peste aşteptări în 2024

Avansul vine pe fondul majorării consumului şi a investiţiilor în trimestrul patru din 2024. În ultimele trei luni din 2024 PIB-ul Greciei a înregistrat un avans anual de 2,6%.

Creşterea economiei elene depăşeşte nivelul estimat în 2024 pentru Uniunea Europeană (1%) şi zona euro (0,9%), conform datelor publicate vineri de Eurostat. Pe baza acestor date, doar şapte state membre UE au un ritm de creştere mai ridicat decât al Greciei.

Investiţiile de capital au urcat în ritm anual cu 9% în trimestrul patru din 2024, în urma majorării investiţiilor în locuinţe (29,1%) şi alte construcţii (11,8%). Pe ansamblul anului trecut, investiţiile au crescut cu 4,5%, în timp ce autorităţile de la Atena se aşteptau la un avans de 6,7%.

Consumul gospodăriilor a crescut anul trecut cu 2,1% dar în ultimele trei luni din 2024 creşterea s-a atenuat la 0,9%, probabil în urma încheierii sezonului turistic. Exporturile de bunuri şi servicii au urcat în 2024 cu 1%, în timp ce importurile au consemnat un plus de 5,5%.

Conform datelor publicate luna trecută de Banca Centrală a Greciei (BoG), veniturile statului elen din turism au ajuns anul trecut la 21,7 miliarde de euro, în creştere de la 20,6 miliarde de euro în 2023.

În 2019, ultimul an înainte ca călătoriile globale să fie întrerupte de pandemie, Grecia a înregistrat venituri de 18,2 miliarde de euro şi 31,3 milioane de sosiri ale turiştilor. Cifrele au scăzut dramatic în 2020 şi 2021, începând să se redreseze în 2022, când au fost 27,84 milioane de vizitatori internaţionali, un avans de 227% faţă de 2020 dar cu 18% sub nivelul din 2019.

În 2023, Grecia a înregistrat o revenire spectaculoasă ca destinaţie de turism internaţional şi de atunci continuă tendinţa ascendentă. Turismul este responsabil pentru mai mult de un sfert din PIB-ul Greciei şi asigură un mijloc de trai pentru aproape două milioane de greci.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.