Rusia a impus interdicții de intrare în țară ucrainienilor între 20 și 50 de ani

Rusia impune interdicții de intrare în țară ucrainenilor cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, au acuzat zeci de oameni afectați de măsură, citați de portalul The Moscow Times, declarat agent străin și indezirabil de autoritățile ruse, informează marți EFE.
AGERPRES - mar, 11 mart. 2025, 14:33
Rusia a impus interdicții de intrare în țară ucrainienilor între 20 și 50 de ani

„Zeci de oameni anunță că au fost respinși în ultimele luni și susțin că aceasta este o măsură sistematică”, a menționat portalul, cu sediul în Olanda.

The Moscow Times a relatat că ucrainenii care încearcă să intre pe teritoriul Rusiei se confruntă adesea cu lungi interogatorii și controale prelungite la vama rusă, la care acum se adaugă interdicții de intrare în țară impuse pe zeci de ani.

Ucrainenii care fac obiectul acestei măsuri participă la un chat numit ‘Respinșii de la Șeremetievo’, care are peste 7.300 de participanți, în care își povestesc experiențele personale în acest sens.

În multe cazuri, persoanele împotriva cărora se aplică această măsură nu sunt informate despre acest lucru, dar notificarea apare ulterior în bazele de date ale Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Rusiei și ale Ministerului Afacerilor Interne din Belarus.

După cum a scris expertul rus în vize Roman Stepanov pe Telegram, perioadele de interdicție de intrare pentru ucraineni sunt întotdeauna lungi, minimum este de 20 de ani, dar cel mai frecvent este de 50 de ani.

În octombrie 2024, guvernul rus a modificat prin decret regulile de intrare în Rusia pentru cetățenii ucraineni, stabilind că aceștia vor putea intra în țară doar prin aeroportul moscovit Șeremetievo și prin punctul de trecere a frontierei Ludonka din regiunea rusă Pskov.

Autoritățile ruse au explicat că această măsură are ca scop garantarea securității rușilor în ‘condițiile geopolitice actuale’ în contextul războiului din Ucraina.

Rusia reține și condamnă periodic cetățeni ucraineni acuzați de colaborare cu serviciile de informații ucrainene, atât în activități de spionaj, cât și în pregătiri pentru sabotaj și atacuri, sau chiar în săvârșirea acestora.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...