Guvernul chinez evită să confirme o eventuală viziță a lui Trump în aprilie

Guvernul chinez a evitat marți să confirme posibilitatea unei vizite a președintelui american Donald Trump în China în luna aprilie, pe fondul tensiunilor comerciale dintre cele două mari puteri, informează EFE.
AGERPRES - mar, 11 mart. 2025, 14:46
Guvernul chinez evită să confirme o eventuală viziță a lui Trump în aprilie

Întrebat la o conferință de presă despre informațiile publicate de ziarul South China Morning Post din Hong Kong, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a răspuns că nu are informații de oferit.

Potrivit ziarului menționat mai sus, Washingtonul și Beijingul ar fi în negocieri pentru o posibilă întâlnire în luna aprilie, în China, între președintele american Donald Trump și omologul său chinez Xi Jinping, deși cele două părți nu au ajuns încă la un acord.

Cu puțin timp înainte de învestirea sa ca președinte pe 20 ianuarie, Donald Trump le-a comunicat consilierilor săi intenția de a călători în China după preluarea mandatului și că ar putea face acest lucru în primele 100 de zile ale mandatului său, a informat The Wall Street Journal la acea vreme.

Președintele SUA a avut o convorbire telefonică pe care a descris-o drept ‘foarte bună’ cu Xi Jinping la începutul anului, chiar înainte de învestirea sa.

Vizita președintelui Trump, care a mai fost în China în noiembrie 2017 în timpul primului său mandat la Casa Albă, ar avea loc într-un moment în care fricțiunile comerciale dintre China și SUA continuă să se agraveze, după ce luni au intrat în vigoare noile tarife impuse de Beijing unor produse agricole americane.

Impunerea acestor taxe a venit ca răspuns la decizia președintelui SUA de a dubla la 20% tarifele impuse produselor importate din China.

Trump a justificat creșterea taxelor la produsele chinezești spunând că, în opinia sa, Beijingul nu face suficient pentru a împiedica intrarea fentanilului în SUA, lucru pe care autoritățile chineze îl consideră ‘un pretext’, în condițiile în care politica antidrog a Chinei este una dintre cele mai stricte din lume.

În luna februarie, China a impus tarife între 10 și 15% la o serie de alte produse americane, pe lângă stabilirea de controale la export pentru minerale cheie și deschiderea unei anchete împotriva gigantului tehnologic Google.

În timpul primului său mandat de președinte (2017-2021), Donald Trump a impus produselor chinezești mai multe runde de tarife, în valoare de aproximativ 370 de miliarde de dolari anual, măsură la care China a răspuns cu taxe la exporturile SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Sesiune extraordinară pentru PNRR şi TVA redusă la locuinţe, la Senat. Termenul pentru aplicarea cotei de 9% ar putea fi prelungit
Sesiune extraordinară pentru PNRR şi TVA redusă la locuinţe, la Senat. Termenul pentru aplicarea cotei de 9% ar putea ...
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a convocat Biroul permanent şi Comitetul liderilor pentru miercuri, în vederea declanşării procedurii de convocare a sesiunii extraordinare în perioada......
Scandal cu Barbut în Franţa – Ministrul tranziţiei ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce două pesticide
Scandal cu Barbut în Franţa – Ministrul tranziţiei ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce ...
Ministrul francez al tranziţiei ecologice, Monique Barbut, i-a prezentat miercuri demisia sa preşedintelui Emmanuel Macron, ...
Auchan reia expansiunea pe formatul de hipermarket. Deschide în București, în locul Carrefour, și angajează 160 de persoane
Auchan reia expansiunea pe formatul de hipermarket. Deschide în București, în locul Carrefour, și angajează 160 de persoane
Auchan România, unul dintre cei mai importanți retaileri de pe piața locală, recrutează 160 de persoane pentru două ...
Marea Britanie – Noul premier promite că ieftineşte preţul biletelor de autobuz
Marea Britanie – Noul premier promite că ieftineşte preţul biletelor de autobuz
Noul prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, a promis miercuri că va reduce preţul biletelor de autobuz cu până ...