Japonia vrea să îşi multiplice de opt ori exporturile de orez până în 2030

Japonia îşi propune ca, până în 2030, să îşi multiplice de opt ori exporturile de orez, a declarat, joi, un oficial din cadrul Ministerului nipon al Agriculturii, în pofida penuriei actuale care afectează ţara asiatică, informează AFP.
AGERPRES - J, 13 mart. 2025, 09:59
Japonia vrea să îşi multiplice de opt ori exporturile de orez până în 2030

Noul obiectiv face parte dintre-o strategie naţională pe termen lung ce vizează creşterea exporturilor de orez şi a eficienţei activităţilor din agricultură, în contextul îmbătrânirii populaţiei, scrie Agerpres.

„Avem intenţia de a stabili un obiectiv de 350.000 de tone de orez exportate în 2030”, a declarat, pentru AFP, Masakazu Kawaguchi, un funcţionar din Ministerul japonez al Agriculturii, care este responsabil de comerţul cu orez.

Acest obiectiv, ce ar urma să fie aprobat de Guvernul de la Tokyo în cursul lunii martie, este de 7,8 ori mai mare decât volumul din 2024, când au fost exportate 45.112 tone de orez, cu o valoare de 74 milioane de euro.

Acest anunţ vine într-un moment în care Japonia se confruntă cu o penurie de orez, care forţează Guvernul să elibereze o parte din rezerva strategică, creată pentru a răspunde la situaţiile de urgenţă.

În consecinţă, preţul orezului a explodat începând din vara anului trecut în Japonia, cu un salt de 71,8% în ritm anual în luna ianuarie, potrivit cifrelor oficiale. Această explozie a preţurilor este rezultatul unei combinaţii de factori, printre care recolta scăzută din 2023, ca urmare a secetei, precum şi cererea crescută declanşată de achiziţiile de panică în urma avertismentului referitor la un „mega cutremur” în vara anului trecut.

Problema a fost agravată de faptul că unele companii au încercat să facă profit prin aşteptarea celui mai bun moment pentru a-şi vinde stocurile de orez.

Consumul de orez al Japoniei s-a înjumătăţit în ultimii 60 de ani, pe măsură ce dieta s-a modificat pentru a include mai multă pâine, tăiţei şi alte surse de proteine.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...