Apare o nouă marcă de bere în România

Unul dintre cei mai mari producători de bere din România, Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, a început să producă local, în fabrica de la Ploiești, o nouă marcă de bere în stil mediteranean. Produsul este disponibil de puțin timp pe piața locală, la sticlă, doză și draft în HoReCa. Compania spune că vede o tranziție tot mai evidentă a consumatorilor spre beri premium accesibile.
Alina Stanciu - J, 13 mart. 2025, 12:53
Apare o nouă marcă de bere în România

Bergenbier S.A. care deține o fabrică la Ploieşti, își completează portofoliul de branduri premium pe care le produce și vinde în România cu Madrí Excepcional, un lager în stil mediteranean, potrivit unui anunț al companiei.

În România, Madrí Excepcional este disponibilă pe piață în sticlă de 330 ml, sticlă de 500 ml, doză de aluminiu de 500 ml, draft în locațiile partenere, precum și în pachete promo de 5+1.

„Lansarea Madrí Excepcional este un pas important pentru Bergenbier S.A. și vine într-un moment de inflexiune pentru segmentul premium, unde vedem o tranziție tot mai evidentă a consumatorilor spre beri premium accesibile. România este una dintre piețele dinamice ale Europei Centrale și de Est, iar noi suntem unul dintre cei mai activi producători de bere din România, în materie de lansări. Madrí Excepcional este un pas important în creșterea categoriei, noul brand fiind un lager modern și urban, ce rupe tiparele tradiționale din segment. În plus, pentru partenerii noștri, noua marcă oferă o oportunitate excepțională de creștere și am încredere că va fi primită cu mare entuziasm atât de consumatori, cât și de clienți”, a punctat Mihai Voicu, General Manager Bergenbier S.A.

„Madrí încapsulează spiritul inovator și se adresează consumatorilor care vor să iasă din tiparele berilor premium de pe piață. Vom avea o comunicare integrată, campanii neconvenționale, vom fi prezenți la cele mai importante evenimente urbane din România, unde promitem că experiențele vor fi excepționale! ”, a completat Victor Teioșanu, Marketing Director Bergenbier S.A.

Madrí Excepcional a fost lansată în Regatul Unit în 2020, unde a devenit, în 2023, al doilea cel mai vândut brand de lager draught (la draft) în segmentul de beri internaționale ca volum de vânzări.

Parte a grupului Molson Coors Beverages Company Central & Eastern Europe, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică la Ploieşti .

Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei. Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Caraiman, Madrí Excepcional, Fresh, Staropramen, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu – compania importă și distribuie în exclusivitate specialitățile pragheze Staropramen Dark, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, cea mai iubită bere mexicană, Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner. De asemenea, compania are în portofoliu și variantele 0.0% alcool pentru Stella Artois și Staropramen.

Molson Coors Beverage Company este o companie cotată la bursă, care operează prin Molson Coors America de Nord și Molson Coors Europe și este tranzacționată la New York și la bursa canadiană (TAP).

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...