Inspectorii de la ANPIS au aplicat 113 sancțiuni contravenționale în urma controalelor sociale realizate între august 2024 și februarie 2025 la instituții publice

Inspectorii sociali au finalizat în luna februarie a acestui an o campanie care a constat în peste 1.170 de acţiuni de control, în urma cărora au fost aplicate 113 sancţiuni contravenţionale, informează Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), într-un comunicat de presă.
AGERPRES - J, 13 mart. 2025, 18:25
Inspectorii de la ANPIS au aplicat 113 sancțiuni contravenționale în urma controalelor sociale realizate între august 2024 și februarie 2025 la instituții publice

Campania de control s-a desfășurat între august 2024 și fenruarie 2025.

Controalele cu fost derulate prin agenţiile teritoriale şi fac parte din Campania naţională de control „Asigurarea respectării prevederilor legale privind adaptarea mediului fizic, informaţional şi comunicaţional la cerinţele persoanelor cu dizabilităţi de către următoarele instituţii de interes public: curţi de apel, tribunale, judecătorii, secţii de poliţie, unităţi de învăţământ primar, secundar şi inferior, muzee şi colecţii publice”.

„La acţiunile de verificare a gradului de accesibilizare a entităţilor supuse controlului în cadrul prezentei campanii au fost cooptate, în calitate de observatori, 58 persoane cu dizabilităţi sau reprezentanţi ai organizaţiilor acestora, aşa cum prevede Strategia naţională privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi”, menţionează instituţia.

Astfel, pe perioada derulării campaniei, inspectorii sociali au efectuat peste 1.170 misiuni de control la instituţii publice, după cum urmează: 977 de unităţi de învăţământ primar, secundar şi inferior publice; 140 de muzee şi colecţii publice; 57 de secţii de poliţie; două judecătorii; o Curte de Apel.

Potrivit sursei citate, pentru deficienţele identificate au fost dispuse 6.294 de măsuri şi au fost aplicate 113 sancţiuni contravenţionale, implementarea acestor măsuri fiind monitorizată de către inspectorii sociali la termenele stabilite în procesele verbale de control.

În acelaşi timp, cu această ocazie, au fost monitorizate măsurile dispuse în campania anterioară, iar pentru neîndeplinirea acestora au fost aplicate 14 amenzi în cuantum total de 70.000 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului......
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...