Probleme în paradis? O „scrisoare anonimă” de la Tesla anunţă că efectele taxelor vamale impuse de Trump ar putea afecta afacerile şi majora costurile de producţie

Producătorul american de vehicule electrice (EV) Tesla, deţinut de miliardarul Elon Musk, a avertizat că războiul comercial al preşedintelui Donald Trump l-ar putea face vulnerabil la măsurile de retorsiune provocate de taxele vamale impuse şi ar putea duce la creşterea costurilor de producţie pentru maşinile fabricate în Statele Unite, transmite DPA. Scrisoarea prin care s-au comunicat aceste posibile efecte a rămas nesemnată, au declarat surse ce au dorit să-şi păstreze anonimatul susţinând că nimeni din firmă nu a vrut să-şi asume riscul de a fi concediat pentru că a trimis-o, titrează Financial Times.
AGERPRES - vin, 14 mart. 2025, 12:20
Probleme în paradis? O

Într-o scrisoare adresată lui Jamieson Greer, reprezentant special pentru comerţ (USTR) al preşedintelui american, Tesla şi-a exprimat sprijinul faţă de comerţul liber, însă a avertizat că exportatorii din SUA „sunt expuşi la un impact disproporţionat când alte ţări răspund acţiunilor comerciale ale Statelor Unite”.

„De exemplu, acţiunile comerciale din trecut ale Statelor Unite au avut ca rezultat decizii imediate ale ţărilor vizate, inclusiv majorarea taxelor vamale asupra importurilor EV în acele ţări”, se arată în scrisoarea din 11 martie.

Taxele vamale suplimentare impuse de administraţia Trump au declanşat deja măsuri de retorsiune din partea Canadei şi a Uniunii Europene, printre altele.

În pofida creşterii producţiei interne, unele materii prime şi componente încă sunt achiziţionate de pe pieţele internaţionale.

„Acţiunile comerciale nu ar trebui (şi nu ar fi necesar să) intre în conflict cu obiectivele de majorare suplimentară a producţiei şi sprijinirea industriei interne”, se arată în scrisoare.

Publicaţia Financial Times (FT) a anunţat că scrisoarea a rămas nesemnată, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul susţinând că nimeni din firmă nu a vrut să-şi asume riscul de a fi concediat pentru că a trimis-o.

Tesla operează fabrici în China şi Germania, pe lângă facilităţile din SUA.

Şeful Tesla, Elon Musk, a devenit un aliat de încredere al preşedintelui Donald Trump în timpul campaniei electorale. Trump l-a însărcinat pe Musk să se ocupe de reducerea cheltuielilor guvernamentale şi reducerea numărului de angajaţi la agenţiile federale, o decizie care a atras critici intense. Între timp, capitalizarea bursieră a Tesla s-a redus semnificativ, în urma declinului vânzărilor.

Într-o încercare de sprijin, Trump a participat săptămâna aceasta la un eveniment de vânzări al Tesla la Casa Albă, unde a achiziţionat unul dintre vehiculele companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor (MF) a atras, în luna iulie, 659 de milioane de lei (202,6 milioane de lei pentru emisiunile în lei și, respectiv, 87,6 milioane de euro pentru emisiunile în euro), în......
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru miile de muncitori care traversau zilnic frontiera
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru ...
Încetarea controalelor vamale la frontiera între enclava britanică Gibraltar şi Spania, intrată în vigoarea la miezul ...
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata americană a anunţat miercuri lansarea şi finalizarea între timp a unui nou val de atacuri aeriene asupra unor ...
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară în funcție de noua formă a legii salarizării
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară ...
Protestele angajaţilor din sistemul finanţelor publice ar putea trece într-o etapă superioară, inclusiv prin declanşarea ...