Tesla pregătește o versiune mai accesibilă a Model Y – Reuters

Confruntată cu o scădere a vânzărilor la nivel mondial, dar și cu posibile taxe suplimentare impuse ca răspuns la cele americane, Tesla are în plan un Model Y cu 20% mai ieftin.
Robert Stan - D, 16 mart. 2025, 22:07
Tesla pregătește o versiune mai accesibilă a Model Y - Reuters

Tesla va produce o versiune mai ieftină a Model Y, cel mai bine vândut model al său, au declarat pentru Reuters persoane familiarizate cu subiectul. Decizia de a lansa o versiune mai accesibilă a mașinii are ca scop stoparea declinului de pe anumite piețe, în special cea chineză.

Constructorul american de vehicule electrice dezvoltă versiunea în cadrul unui proiect cu numele de cod „E41” și o va asambla folosind liniile de producție existente în China, au declarat sursele Reuters. Producția de serie ar trebui să înceapă în 2026.

Conform primelor informații, mașina va fi mai mică și va avea costuri de producție cu circa 20% mai mici decât versiunea abia lansată a Model Y. Producția uzinei din Shanghai va fi vândută în principal în China pentru ca marca să-și apere acolo cota de piață, însă versiunea va fi asamblată inclusiv în Europa și America de Nord. Tesla nu a furnizat încă lămuririle solicitate de jurnaliștii Reuters pe această temă.

CEO-ul Tesla, Elon Musk, a declarat în ianuarie că marca va lansa modele mai ieftine în prima jumătate a anului 2025, dar nu a dat detalii cu privire la prețuri, dimensiuni sau specificații.

Modelul Y a fost cea mai bine vândută mașină Tesla din China în 2023 și 2024, dar se confruntă cu o concurență consolidată din partea concurenților locali care au lansat nu mai puțin de șase modele rivale doar în ultimul an. Analiștii consideră că modelul Xiaomi YU7 ar putea deveni cel mai puternic rival Model Y atunci când va intra pe piață. Deocamdată, cota de piață a Tesla pe piața mașinilor complet electrice din China a scăzut de la 11,7% în 2023 la 10,4% anul trecut.

Sedanul Xiaomi SU7 – produs de al treilea mare producător de smartphone-uri din lume – a depășit vânzările lunare ale Model începând din decembrie 2024.

Pe lângă concurența acerbă, oficialii Tesla au în vedere cu această versiune mai accesibilă a Model Y și eventualele taxe pe care statul chinez le-ar putea impune ca răspuns la deciziile președintelui american Donald Trump de a impune tarife suplimentare importurilor de vehicule.

Cert este că presa americană a intrat în posesia unei scrisori trimisă de un oficial Tesla nenominalizat către U.S. Trade Representative’s Office în a doua săptămână a lunii martie. Este doar unul dintre documentele trimise de companiile americane acestei instituții care are în subordine politica americană cu privire la comerțul internațional.

În documentul putând antetul Tesla se menționează că este important ca oficialii să se asigure că eforturile administrației Trump de a aborda probleme comerciale „nu dăunează în mod neintenționat companiilor americane”.

„Exportatorii americani sunt în mod inerent expuși unor efecte disproporționate atunci când alte țări răspund la acțiunile comerciale ale SUA. (…) De exemplu, acțiunile comerciale anterioare ale Statelor Unite au dus la reacții imediate din partea țărilor vizate, inclusiv la creșterea taxelor pentru vehiculele electrice”, este punctat în scrisoare.

De asemenea, în document este explicat faptul că, în ciuda unei posibile atrageri a furnizorilor în SUA, „anumite piese și componente sunt dificil sau imposibil de procurat în Statele Unite”.

Te-ar mai putea interesa și
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Pompierii buzoieni au fost solicitaţi să intervină miercuri seară pentru stingerea unui incendiu la o hală cu acumulatori pentru stocarea energiei electrice în baterii, în localitatea Stâlpu....
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere ...
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat cu prețurile și ce firmă vinde și la jumătate față de medie
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat ...
După o perioadă de câteva luni în care părea că a lăsat motoarele la o turație mai mică, lucru care se putea vedea ...
Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie. Tot istoricul medical şi programările la medic vor fi disponibile în contul tău, pe telefon. Ce pași trebuie urmați
Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie. Tot istoricul medical şi programările la medic vor fi disponibile ...
La 1 septembrie va fi operaţională platforma online, făcută de CNAS, denumită e-sănătatea mea, prin intermediul căreia ...