Accidentul naval din Marea Nordului. Căpitanul cargoului Solong a fost arestat pentru omor din neglijență

Căpitanul rus al unei nave port-container care a intrat în coliziune în Marea Nordului cu un petrolier american, luni, în largul coastelor Angliei, a fost inculpat vineri de omor din neglijenţă gravă, a anunţat poliţia britanică, notează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 15 mart. 2025, 12:00
Accidentul naval din Marea Nordului. Căpitanul cargoului Solong a fost arestat pentru omor din neglijență

„Căpitanul navei Solong, Vladimir Motin, 59 de ani, din (…) Sankt Petersburg, în Rusia, a fost acuzat de omor din neglijenţă gravă şi plasat în arest, înainte de a compărea sâmbătă în faţa tribunalului din Hull”, a făcut cunoscut poliţia din Humberside într-un comunicat.

Căpitanul a fost arestat luni după ce Solong a lovit petrolierul Stena Immaculate, provocând incendii uriaşe pe ambele nave.

Au fost efectuate „ample căutări” de către garda de coastă pentru a localiza un membru al echipajului de pe Solong dispărut, acum presupus mort, a adăugat poliţia. Este vorba despre un filipinez de 38 de ani, potrivit procurorului.

Petrolierul, care fusese închiriat de armata americană, era ancorat în largul oraşului Hull, în nord-estul Angliei, în momentul coliziunii.

Poliţia a obţinut două prelungiri de arest miercuri şi joi pentru a-l interoga pe căpitan din cauza „complexităţii accidentului”, a indicat poliţia din Humberside, invocând în special localizarea celor două nave.

Întregul echipaj al navei Stena Immaculate a fost salvat.

Potrivit Ambasadei Rusiei la Londra, citată de agenţia de presă Tass, niciunul dintre cei cinci membri ai echipajului navei Solong nu a fost rănit. Ambasada a mai spus că responsabili ai consulatului rus au vorbit la telefon cu căpitanul.

Deşi Guvernul britanic a exclus un act criminal, anchetatorii caută în continuare cauza tragediei.

Ciocnirea a provocat incendii uriaşe la bordul ambelor nave. Acestea au fost în mare parte stinse până joi seară, deşi „mici focare” au mai fost încă raportate pe puntea navei Solong, potrivit pazei de coastă.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Operaţiunea Jupiter – ziua 4: Descinderi în 272 de locaţii în dosare de înşelăciune, fals, delapidare, contrabandă
Operaţiunea Jupiter – ziua 4: Descinderi în 272 de locaţii în dosare de înşelăciune, fals, delapidare, contrabandă
Parchetul General şi Poliţia Română desfăşoară joi, în a patra zi a Operaţiunii Jupiter, 65 de acţiuni operative la nivel naţional, fiind puse în aplicare 272 de mandate de percheziţie......
State UE discută „dezmembrarea” serviciului diplomatic al Uniunii, potrivit FT
State UE discută „dezmembrarea” serviciului diplomatic al Uniunii, potrivit FT
Franţa şi Germania discută propuneri de revizuire a serviciului diplomatic al Uniunii Europene creat în urmă cu 15 ani, ...
Iranul a atacat baze americane din Iordania, Bahrain şi Kuweit ca reacţie la atacurile SUA
Iranul a atacat baze americane din Iordania, Bahrain şi Kuweit ca reacţie la atacurile SUA
Gardienii Revoluţiei din Iran au afirmat joi că au atacat baze americane din Bahrain, Kuweit şi Iordania ca răspuns la ...
22 de ţări cer Iranului să înceteze atacurile împotriva persoanelor „de pe teritoriile lor”. Lista
22 de ţări cer Iranului să înceteze atacurile împotriva persoanelor „de pe teritoriile lor”. Lista
Douăzeci şi două de ţări, printre care Statele Unite, Australia şi mai multe naţiuni europene, cer Iranului să înceteze ...