Pierderile UiPath s-au diminuat în ultimul an fiscal, în condițiile în care firma a făcut concedieri

Compania IT româno-americană UiPath a rămas pe pierderi în anul fiscal trecut, dar acestea s-au mai redus puțin, în condițiile în care producătorul de roboți software și agenți de inteligență artificială a concediat din personal, scrie startupcafe.ro.
Economica.net - lun, 17 mart. 2025, 09:16
Pierderile UiPath s-au diminuat în ultimul an fiscal, în condițiile în care firma a făcut concedieri

Potrivit unui raport publicat recent de UiPath, compania a avut venituri totale de 1,42 miliarde de dolari, în anul său fiscal 2025, care s-a încheiat pe 31 ianuarie 2025, în creștere față de anul fiscal precedent, când a obținut venituri de 1,3 miliarde de dolari. Firma a rămas, însă pe pierderi, cu 73,69 milioane de dolari net, în scădere totuși față de anul fiscal precedent, când înregistrează pierdere netă de 89,88 de milioane de dolari.

Reamintim că, în iulie 2024 UiPath a mai anunțat un val de concedieri, care vizau 420 de angajați, adică 10% din forța sa de muncă la nivel internațional. Procesul de reducere de personal a fost programat să se finalizeze până pe 30 aprilie 2025.

În România UiPath ar urma să desființeze departamentul de quality assurance (QA), care numără 25 de oameni, potrivit publicației Connect, care citează un mesaj postat anonim de către un utilizator al platformei social media Reddit.

Zilele trecute, UiPath a comunicat oficial, pe site-ul Comisiei SUA de supraveghere a piețelor (SEC), că „acțiunile de restructurare sunt finalizate în mod substanțial”. De asemenea, pe 6 martie 2025, Consiliul de Administrație al UiPath a majorat costurile cu restructurările de la 25 de milioane de dolari la 30 de milioane de dolari, la nivel internațional. E vorba în principal de plățile compensatorii acordate salariaților concediați, la nivel global.

Subsidiara românească a UiPath avea 1.112 angajați în anul 2023, adică un sfert din personalul global al companiei. De asemenea, UiPath SRL din București a obținut venituri totale de aproape 3 miliarde de lei (654 milioane de dolari) și profit de aproape 32 milioane de lei (circa 7 milioane de dolari), în anul 2023, conform celor mai recente date de la Ministerul Finanțelor.

Imediat după anunțarea rezultatelor financiare, acțiunile UiPath, listate pe Bursa de la New York, au scăzut cu aproximativ 15%. În prezent, titlurile UiPath se tranzacționează la un preț sub 10 dolari. În prezent, compania a scăzut ca valoare de piață la 5,48 miliarde de dolari, mult sub nivelul său maxim de 40 de miliarde de dolari, pe care UiPath la atins în luna mai 2021.

Compania UiPath a fost fondată în anul 2005, la București, sub numele de DeskOver, de programatorii români Daniel Dines și Marius Tîrcă. După o scurtă perioadă de pauză, Dines a redevenit, în 2023, CEO (director general) al companiei pe care a lansat-o.

UiPath este prima companie fondată în România care a ajuns unicorn (martie 2018), adică o firmă evaluată la cel puțin 1 miliard de dolari în urma unor sume obținute de la investitori de capital de risc, înainte de listarea la bursă. De asemenea, este singura firmă provenind din România care a ajuns să se listeze pe Bursa de la New York (aprilie 2021).

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor (MF) a atras, în luna iulie, 659 de milioane de lei (202,6 milioane de lei pentru emisiunile în lei și, respectiv, 87,6 milioane de euro pentru emisiunile în euro), în......
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru miile de muncitori care traversau zilnic frontiera
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru ...
Încetarea controalelor vamale la frontiera între enclava britanică Gibraltar şi Spania, intrată în vigoarea la miezul ...
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata americană a anunţat miercuri lansarea şi finalizarea între timp a unui nou val de atacuri aeriene asupra unor ...
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară în funcție de noua formă a legii salarizării
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară ...
Protestele angajaţilor din sistemul finanţelor publice ar putea trece într-o etapă superioară, inclusiv prin declanşarea ...