Un fond suveran pentru infrastructura digitală a Europei – Airbus şi alte peste 90 de companii de tehnologie cer Bruxelles-ului înființarea unui fond pentru a menţine autonomia UE în sectoarele cheie

Airbus, Dassault Systemes şi alte peste 90 de companii europene din sectorul tehnologiei precum şi grupuri de lobby au cerut preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să înfiinţeze un fond suveran de infrastructură, pentru a majora investiţiile publice în tehnologiile de vârf, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 17 mart. 2025, 10:08
Un fond suveran pentru infrastructura digitală a Europei -  Airbus şi alte peste 90 de companii de tehnologie cer Bruxelles-ului înființarea unui fond pentru a menţine autonomia UE în sectoarele cheie

Companiile şi grupurile de lobby susţin că recentele evoluţii din SUA şi Europa, precum şi măsurile adoptate de autorităţile de la Washington scot în evidenţă urgenţa cu care Europa trebuie să ia măsuri pentru a-şi menţine autonomia strategică în sectoarele cheie, scrie Agerpres.

„Europa trebuie să redobândească iniţiativa şi să devină mai independentă, din punct de vedere tehnologic, în toate aspectele infrastructurii sale digitale vitale, de la infrastructura logică (aplicaţii, platforme, media, Inteligenţă Artificială) şi până la infrastructura fizică (cipuri, computere, stocare şi conectivitate)”, susţin semnatarii într-o scrisoare deschisă datată 14 martie şi consultată de Reuters.

„Actualele dependenţe multiple ale Europei creează riscuri de securitate şi dependenţă, compromit suveranitatea noastră şi ne afectează creşterea”, susţin semnatarii.

În scrisoare se precizează că un fond pentru infrastructura suverană este crucial pentru finanţarea unor astfel de obiective ambiţioase, în special în domeniile cu un consum intensiv de capital ale lanţurilor valorice, cum sunt tehnologiile cuantice şi cipuri.

De asemenea, semnatarii propun ca guvernele să adopte o politică de tip „buy European” în cazul licitaţiilor publice, în ideea de a stimula cererea şi a încuraja companiile să facă investiţii.

„Ideea nu este excluderea jucătorilor non-europeni ci crearea unui spaţiu în care furnizorii europeni pot concura legitim şi astfel să justifice investiţiile”, se arată în scrisoarea trimisă preşedintei Comisiei Europene.

Printre semnatarii scrisorii se numără furnizorul francez de servicii cloud OVH Cloud şi omologii săi din alte ţări UE, Institutul European de Software, European Startup Network, German AI Association, Amsterdam Internet Exchange (AMS-IX) şi banca publică de investiţii din Franţa BPI France.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...