Încrederea investitorilor în economia Germaniei a ajuns în luna martie la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani

Încrederea investitorilor în economia germană a înregistrat în martie cel mai semnificativ avans începând din februarie 2022, în condiţiile în care noul Guvern pregăteşte investiţii de sute de miliarde de euro în infrastructură şi apărare, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 18 mart. 2025, 19:46
Încrederea investitorilor în economia Germaniei a ajuns în luna martie la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani

Indicele Institutului de Studii Economice ZEW privind aşteptările investitorilor a urcat în martie până la 51,6 de puncte, de la 26 puncte luna precedentă, peste estimările analiştilor, care mizau în medie pe un scor de 48,3. Şi indicele privind actualele condiţii a crescut dar mai puţin decât se previziona.

„Îmbunătăţirea perspectivelor se datorează probabil indiciilor pozitive privind viitorul politicii fiscale a Germaniei. În plus, reducerea dobânzilor de către BCE înseamnă condiţii favorabile de finanţare pentru gospodării şi companii”, a apreciat preşedintele ZEW, Achim Wambach.

Analiştii salută măsurile de majorare a cheltuielilor guvernamentale dar spun că efectele semnificative vor fi probabil văzute anul viitor.

În 2024, PIB-ul Germaniei s-a contractat pentru al doilea an consecutiv, iar perspectivele pentru 2025 rămân sumbre. Luni, OECD a înrăutăţit prognoza privind creşterea economiei germane în acest an la 0,4% (de la 0,7%), iar în 2026 se aşteaptă la un avans de 1,1%.

Economia Germaniei încă este afectată de cererea globală redusă, preţul ridicat al energiei, supra-reglementarea şi deficitul de angajaţi calificaţi. Un risc potenţial îl reprezintă ameninţările comerciale ale preşedintelui Donald Trump.

Preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, a reiterat săptămâna trecută că Germania este în mod special vulnerabilă la protecţionismul şi noile taxe vamale americane. El a avertizat că în 2025 PIB-ul Germaniei s-ar putea contracta pentru al treilea an consecutiv, ceva ce nu s-a mai întâmplat în acest secol.

Indicatorii ZEW, care variază de la minus 100 până la 100 de puncte, au la bază un sondaj efectuat în rândul a aproximativ 350 de analişti financiari germani de la bănci, companii de asigurări şi mari companii industriale.

Te-ar mai putea interesa și
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi privind posibila legătură dintre produsele chimice pentru îndreptarea......
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...