Taiwan va simula în timpul exerciţiilor militare din acest an apărarea în faţa unei „invazii chineze în 2027”

Trupele taiwaneze vor simula în iulie, pentru exerciţiile lor militare anuale, apărarea insulei în faţa unui potenţial atac chinez "în 2027", a declarat miercuri Ministerul Apărării de la Taipei, informează AFP.
AGERPRES - mie, 19 mart. 2025, 10:10
Taiwan va simula în timpul exerciţiilor militare din acest an apărarea în faţa unei

Într-un raport prezentat miercuri în parlament, ministerul anunţă că scenariile din acest an se vor baza pe incursiuni legate de o posibilă „invazie chineză asupra Taiwanului în 2027”, scrie Agerpres.

Raportul precizează că exerciţiile militare vor avea de asemenea drept scop ca Taiwanul să facă faţă strategiei „zonei gri”, care constă în acţiuni de intimidare ce merg până la acţiuni de război.

„Comandanţii de la toate nivelurile operaţionale şi tactice vor planifica scenariile şi situaţiile din punct de vedere practic, în funcţie de posibile acţiuni ale inamicului”, se arată în text.

Obiectivul este „să se verifice capacitatea trupelor la toate nivelurile de a executa planurile, construind astfel o forţă militară capabilă să răspundă rapid şi să menţină ‘o înaltă pregătire de luptă'”, subliniază raportul.

Exerciţiile „Han Kuang” se vor desfăşura anul acesta între 9-18 iulie, potrivit Ministerului Apărării.

China consideră Taiwanul parte a teritoriului său şi nu exclude utilizarea forţei într-o zi pentru a plasa arhipelagul sub controlul său, notează AFP.

În ultimii ani, Beijingul şi-a intensificat desfăşurarea de avioane de vânătoare şi de nave de război în jurul Taiwanului, pentru a sprijini revendicarea sa de suveranitate, pe care Taipeiul o respinge.

Ministrul apărării taiwanez, Wellington Koo, a avertizat miercuri că timpul necesar pentru ca Beijingul să treacă de la un exerciţiu la luptă nu este „neapărat atât de lung pe cât credem”. „Avem unele semne precoce de alertă pe care trebuie să le urmărim”, a declarat Koo pentru jurnalişti.

Taiwanul a declarat marţi că a detectat 59 de avioane militare chineze în 24 de ore în jurul insulei, un record din octombrie 2024 încoace, la câteva zile după ce preşedintele Lai Ching-te a calificat China drept „forţă străină ostilă”.

Ministerul Afacerilor Externe chinez a afirmat pentru presă că aceste acţiuni constituie un răspuns la sprijinul acordat Taiwanului de SUA şi „un avertisment dat forţelor separatiste şi proindependenţă” din arhipelag.

Te-ar mai putea interesa și
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Un nou tip de malware pentru Android a fost identificat în iunie 2026 în sisteme Head Unit utilizate pe autovehicule, într-o campanie care a exploatat mecanismele integrate de actualizare software....
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează toți banii. Cum suntem toți luați de teroriști sau infractori financiari
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează ...
O lege din 2019 impune tuturor băncilor din România să ia măsuri periodice pentru a își cunoaște clientela. Instituțiile ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Procedura de mediu pentru secțiunile montane 2 și 3 ale A1 Sibiu - Pitești ar putea fi finalizată abia din octombrie, ...
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Vast Resources, compania minieră britanică listată Bursa de Mărfuri AIM de la Londra, anunță că pregătește reluarea ...