Guvernul a început demiterea unor șefi din companiile de stat, numiți pe alte criterii decât cele agreate de CE

Guvernul a demarat deja procedurile privind revocarea unor șefi din companiile de stat care au fost numiți pe alte criterii decât cele agreate de CE, a declarat, miercuri, Sebastian Burduja, ministrul Energiei. Altfel, România riscă să piardă circa 290 de milioane de euro din PNRR. Cei care vor fi revocați din funcții vor primi șase salarii compensatorii, scrie Hotnews.
Economica.net - mie, 19 mart. 2025, 11:26
Guvernul a început  demiterea unor șefi din companiile de stat, numiți pe alte criterii decât cele agreate de CE

Guvernul a aprobat recent o ordonanță de urgență care permite demiterea, înainte de expirarea mandatelor, a membrilor din consiliile de administrație sau de supraveghere de la companiile de stat. În domeniul energetic sunt opt companii la care vor fi făcute modificări, potrivit Ministerului Energiei.

„Acest jalon 121 ne-a cauzat multe nopți nedormite și, de fapt, problema survine dintr-o necorelare între textul ordonanței 109 și a cadrului legislativ din România, o interpretare a Comisiei Europene asupra textului din jalon, din PNRR. Și anume acolo se anunță mai degrabă niște principii de transparență, competitivitate, lipsa conflictelor de interes. Și din asta s-au purtat negocieri cel puțin șase luni, poate mai bine, cu Comisia”, a explicat Burduja, miercuri, în cadrul unei conferințe organizate de Asociația Furnizorilor de Energie din România.

„Ne menținem punctele de vedere pe foarte multe spețe, dar, la finalul zilei, decizia Comisiei impune reținerea anumitor sume de ordinul a câteva sute de milioane de euro, undeva la 290 de milioane de euro în evaluarea preliminară. Sperăm că la următoarea evaluare, odată cu publicarea deciziei, suma va fi mai mică”, a adăugat ministrul.

Șefii companiilor de stat care vor fi revocați primesc șase salarii compensatorii. Burduja a mai spus că Ministerul Energiei a început deja procedurile de revocare la Complexul Energetic Oltenia, la Electrocentrale Craiova și la alte companii pe care nu a dorit să le numească, motivând că sunt listate la bursă.

„N-avem nimic cu nimeni, pur și simplu trebuie să ne facem datoria de a atrage toți banii pentru România, de fapt, dar nu pierde niciun ban din PNRR. Fără supărare din partea nimănui. Și eu sper că toți cei care sunt membri în aceste consilii vor înțelege lucrul acesta, vor da dovadă de bună credință față de România și vor demisiona sau își vor depune mandatul sau oricum vor fi revocați, fiind altfel îndreptățiți în baza ordonanței adoptate recent și la șase salarii compensatorii, după care sigur că vor fi organizate noi proceduri de selecție.

Acum știm ce vrea Comisia, era bine să știm de la început. Asta este, sunt proceduri mai vechi, dar eu pot să vă spun că vom face tot ceea ce depinde de noi să nu pierdem niciun ban, chiar dacă timpul e scurt, chiar dacă astfel de proceduri durează în general șase luni de zile. Deci suntem foarte presați cu timpul, dar eu am toată încrederea că nu vom pierde niciun ban din jalonul 121”, a conchis Burduja.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...