Scandalul din Turcia continuă. În Istanbul au fost închise temporar, stații de metrou, linii de tramvai și șosele, după reținerea primarului, Ekrem Imamoglu

Mai multe stații de metrou, linii de tramvai și șosele din Istanbul au fost închise temporar miercuri, pe fondul intrării în vigoare a unei interdicții de patru zile a protestelor, după reținerea la primele ore ale zilei a primarului din metropolă, Ekrem Imamoglu, a anunțat biroul guvernatorului din Istanbul, citat de Turkiye Today și Reuters.
AGERPRES - J, 20 mart. 2025, 07:27
Scandalul din Turcia continuă. În Istanbul au fost închise temporar, stații de metrou, linii de tramvai și șosele, după reținerea primarului, Ekrem Imamoglu

Biroul guvernatorului a precizat într-un comunicat că interdicția de patru zile vizând toate reuniunile și demonstrațiile, valabilă în perioada 19-23 martie, are menirea de a menține ordinea publică și a preveni potențialele acțiuni provocatoare, după arestarea primarului Ekrem Imamoglu, de opoziție, care ar fi devenit contracadidatul lui Erdogan.

În urma anunțului arestării lui Imamoglu, sute de studenți de la Universitatea din Istanbul, însoțiți de colegi de la alte câteva centre universitare din metropolă, ca Bogazici, Yildiz Teknik și Politehnica, toate publice, s-au adunat mai devreme miercuri în fața sediului universității, străjuiți de un puternic contingent de poliție, cerând demisia guvernului. Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene pentru a dispersa protestul după ce studenții au rupt barierele instalate de forțele de ordine.

Tot în semn de protest, deputații CHP (Partidul Republican al Poporului al lui Imamoglu) au boicotat miercuri lucrările parlamentului cu strigăte și aplauze, astfel că vicepreședintele Camerei a suspendat ședința și a amânat-o până joi, afirmând că legislativul nu poate funcționa în condițiile actuale, a consemnat EFE.

Un comunicat al parchetului din Istanbul citat de AFP notează că Imamoglu este acuzat de corupție și extorcare și desemnat drept șef al unei organizații criminale cu scop lucrativ. De asemenea, au fost arestați pentru corupție consilierul primarului, Ertan Yildiz, primarul districtului Șișli, președintele unui club sportiv, directorul unei agenții de publicitate, precum și oameni de afaceri, un jurnalist de seamă și un producător de film.

Acuzația de susținere a terorismului, care vizează un total de șapte suspecți, potrivit ministrului justiției Yilmaz Tunc, se referă la presupuse legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan, interzis.

Ministrul a confirmat că Imamoglu este vizat la rândul său de acuzații de corupție și sprijin pentru o organizație teroristă.

Pe lângă instalarea de bariere în locuri simbolice, inclusiv clădiri ale municipalității și celebra piață Taksim, autoritățile au restricționat și accesul la rețelele sociale. Potrivit supraveghetorului de internet NetBlocks, accesul la X, YouTube, Instagram și TikTok a fost restrâns.

În același timp, arestarea primarului a provocat o undă de șoc pe piețele financiare din Turcia. Lira turcească a scăzut cu mai mult de 10%, ajungând la 40 de lire pentru un dolar înaintea prânzului, o scădere istorică, pentru a reveni apoi la 38 la 1, după o intervenție masivă a Băncii centrale. Bursa din Istanbul a închis în scădere puternică, după o întrerupere temporară.

Reținerea lui Imamoglu are loc cu câteva zile înainte de așteptata sa învestire drept candidat al partidului său la viitoarele alegeri prezidențiale. CHP a denunțat o lovitură de stat împotriva opoziției.

Ekrem Imamoglu, care va fi înlocuit pe perioada arestării de vicepreședintele consiliului municipal din Istanbul, Nuri Aslan, este vizat de alte cinci proceduri judiciare, dintre care două deschise în ianuarie. Șase primari ai CHP din întreaga țară au fost arestați și 10 primari pro-kurzi au fost de asemenea demiși în ultimele luni.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Mândrie industrială românească: Un nou tractor fabricat în România de IRUM, la Reghin
VIDEO Mândrie industrială românească: Un nou tractor fabricat în România de IRUM, la Reghin
IRUM Reghin, singurul producător român de tractoare agricole și forestiere, a lansat la München TAF-X Combi, un nou concept de tractor forestier dezvoltat în România. ...
Criză energetică la Iași după ce un transformator a luat foc: Peste 22.000 de apartamente, școlile și spitalele au rămas fără apă caldă și căldură. Se caută soluții de urgență
Criză energetică la Iași după ce un transformator a luat foc: Peste 22.000 de apartamente, școlile și spitalele au ...
Primăria Iaşi susţine că împreună cu şcolile şi spitalele din oraş caută soluţii temporare de alimentare cu apă ...
Explozie urmată de incendiu la fabrica de amidon din Medgidia: Elicopterul SMURD, trimis de urgență pentru victime cu arsuri grave
Explozie urmată de incendiu la fabrica de amidon din Medgidia: Elicopterul SMURD, trimis de urgență pentru victime cu ...
Două persoane au fost rănite într-un incendiu provocat de o explozie la fabrica de amidon din Medgidia, a anunţat, duminică, ...
Veste majoră pentru românii care își vând hainele pe Vinted: Anunțurile devin vizibile automat pentru cumpărătorii din alte trei țări europene
Veste majoră pentru românii care își vând hainele pe Vinted: Anunțurile devin vizibile automat pentru cumpărătorii ...
Utilizatorii din România ai platformei Vinted își pot vinde produsele și către cumpărători din Croația, Cehia și ...