Autostrada Moldovei A7. Lotul ajuns la aproape 99% care depinde de un pasaj pentru a fi deschis luna viitoare VIDEO

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a mers vineri pe mai multe șantiere din Autostrada Moldovei A7, unde a remarcat un ritm bun al lucrărilor. Șeful Transporturilor a transmis detalii privind lotul 2 Mizil - Pietroasele din tronsonul Ploiești - Buzău.
Anemona Andone - vin, 21 mart. 2025, 15:10
Autostrada Moldovei A7. Lotul ajuns la aproape 99% care depinde de un pasaj pentru a fi deschis luna viitoare VIDEO

 

„Pe cei 28,35 km ai lotului Mizil – Pietroasele, asocierea româno – bulgară a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 98,6%. Trebuie însă remediată rapid problema pasajului de la km 20 pentru a putea deschide circulația în luna aprilie”, a atras atenția șeful Transporturilor.

Acesta a anunțat și cu o zi în urmă că se așteaptă ca lotul 2 Mizil – Pietroasele (28,35 km) din Autostrada A7 Ploiești – Buzău să fie în circulație până la finele lunii viitoare. Asta în condițiile în care lucrările efectuate de asocierea româno – bulgară Coni – Trace vor îndeplini toate condițiile tehnice.

Lotul 2 Mizil – Pietroasele din Autostrada A7 Ploiești – Buzău va fi dat în trafic în această primăvară, au spus anterior pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Astfel, prima deschidere din 2025 din Autostrada Moldovei va avea loc pe acest lot construit de asocierea româno – bulgară Coni – Trace.

„În aprilie se deschide lotul 2, Ploiești – Buzău”, au precizat reprezentanții CNAIR, la solicitarea ECONOMICA.NET.

a7

Lotul 2 Mizil – Pietroasele (28,35 km) al A7 Ploiești – Buzău urma să fie dat în trafic anul trecut, însă inaugurarea a fost amânată pentru primăvara acestui an.

„Inaugurarea lotului 2 al A7 Ploiești – Buzău se amână pentru anul viitor, în primăvară”, au spus anul trecut reprezentanții CNAIR pentru ECONOMICA.NET. Aceștia au explicat că mai rău ar fi fost încurcată circulația în zonă dacă ar fi fost deschis lotul 2 până să fie supratraversările gata.

Autostrada A7 Ploiești – Buzău, Lotul 2 Mizil – Pietroasele

Antreprenor: Asocierea SC Coni SRL – Trace Group Hold PLC;
Durată contract: 20 de luni (execuție);
Valoare contract: 1,249,992,665 de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR);
Ordin de începere: 12.08.2022;
Stadiu actual: 98,6%;
Lungime: 28,35 km

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Datele preliminare aferente primelor cinci-şase luni ale anului indică o evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte deficitul bugetar, a declarat, marţi, preşedintele Nicuşor Dan....
Indicele prețurilor de consum din SUA a încetinit în luna iunie mai mult decât se estima
Indicele prețurilor de consum din SUA a încetinit în luna iunie mai mult decât se estima
Indicele preţurilor de consum în SUA a încetinit în iunie mai mult decât se estima, dar aceste evoluţii oferă probabil ...
Primark a deschis un nou magazin în România, în urma unei investiții de 8 milioane de euro
Primark a deschis un nou magazin în România, în urma unei investiții de 8 milioane de euro
Primark anunță că a deschis primul său magazin din Sibiu, situat în Shopping City Sibiu, în urma unei investiții de ...
Bulgaria părăsește „Coaliţia de Voinţă” a statelor care susțin Ucraina
Bulgaria părăsește „Coaliţia de Voinţă” a statelor care susțin Ucraina
Bulgaria s-a retras din "Coaliţia de Voinţă", ce reuneşte ţările europene care susţin Ucraina în războiul cu Rusia, ...