Chiar în zilele când statul cere bani pe acţiunile Electrica, FP aruncă în piaţă un pachet uriaş Romgaz

Chiar în zilele în care investitorii sunt aşteptaţi să subscrie la Oferta Publică Iniţială (IPO) Electrica, Fondul Proprietatea (FP) vrea să vândă, printr-un plasament privat accelerat, un pachet de 4,99% din acţiunile Romgaz Mediaş (SNG).
Economica.net - lun, 16 iun. 2014, 19:23
Chiar în zilele când statul cere bani pe acţiunile Electrica, FP aruncă în piaţă un pachet uriaş Romgaz

Acţiunile ar urma să fie vândute printr-un plasament privat accelerat destinat investitorilor calificaţi şi altor investitori, fără a depăşi 150 de persoane fizice sau juridice pe stat membru, potrivit unui comunicat publicat luni seară de FP şi citat de Mediafax.

Plasamentul va începe imediat.

FP deţine 14,99% din acţiunile Romgaz, iar presupunând că acţiunile disponibile în cadrul tranzacţiei vor fi vândute în totalitate, Fondul va mai deţine ulterior cel puţin 10,01% din companie.

La preţurile de luni, valoarea celor 5% din Romgaz pe care FP vrea să le vândă se ridică la 685 milioane lei (155,7 milioane euro). Goldman Sachs International va acţiona ca bookrunner exclusiv al tranzacţiei, iar Erste Group Bank AG va acţiona ca joint lead manager.Compania Romgaz este controlată de stat, care deţine 70% din titluri. Pachetul liber la tranzacţionare pe piaţa de capital reprezintă 15% reprezintă free float-ul companiei.

Coincidenţă sau nu, oferta Fondului Proprietatea, prin care investitorilor li se solicită circa 150 de milioane de euro, în schimbul a 5% din Romgaz, are loc exact în momentele în care are loc Oferta Publică Iniţială a societăţii Electrica, prin care statul român cere investitorilor circa 435 de milioane de euro pentru 51% din acţiunile Electrica, societate care grupează ultimele trei companii de distribuţie şi furnizare de electricitate din România deţinute încă de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, în scădere marginală, cu 1%, faţă de aceeaşi perioadă din 2025, când......
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec ...
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...